Producătorii care au trecut la sistemul CHEP nu plătesc contribuții pentru ambalaje

CHEP RomaniaProducătorii de bunuri de larg consum care utilizează sistemul de închiriere a paleţilor sunt scutiţi de costurile aferente obligaţiilor de reciclare a ambalajelor terțiare din lemn, anunţă CHEP România, subsidiara locală a liderului mondial în soluţii de reutilizare prin închiriere a paleţilor.

Trecerea de la achiziţia şi gestiunea proprie a paleţilor la sistemul de închiriere vizează optimizarea costurilor și implică externalizarea, către furnizorul logistic, a activităților de depozitare, colectare din piață, reparaţie și respectiv a obligaţiilor legale cu privire la declararea şi reciclarea paleţilor utilizaţi.

“Externalizarea gestiunii paleţilor poate diminua semnificativ expunerea fiscală a companiilor care importă sau produc bunuri ambalate. Îndeplinirea responsabilităţilor prevăzute de legislaţie cu privire la ambalajele terţiare din lemn revine integral companiei care oferă paleţii spre închiriere, unic proprietar al acestora”, a declarat Gabriel Andronescu, Country General Manager CHEP România.

Practic, obligaţiile de declarare a paleţilor către Autoritatea Fondului pentru Mediu şi de atingere a obiectivelor de valorificare prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu sunt îndeplinite de CHEP România.

Conform legii, orice agent economic care pune pe piaţă produse ambalate – inclusiv pentru consum propriu –  este responsabil de gestionarea și reciclarea ambalajelor sale primare, secundare şi terţiare. Legislaţia prevede, într-o eventuală neîndeplinire de către producători a obiectivelor de reciclare şi valorificare, o penalitate de 2 lei pe fiecare kilogram de deşeu de ambalaj nereciclat.

Sustenabilitate integrată

Sistemul de închiriere CHEP este un sistem logistic sustenabil. Paleţii circulă într-un lanţ închis şi controlat, sunt recuperaţi din piaţă, reparaţi şi repuşi în circuit, ceea ce reduce semnificativ resursele lemnoase folosite.

Paleţii sunt produşi folosind lemn din păduri sustenabile, certificate FSC şi PEFC, iar resturile de fibre lemnoase rezultate din reparaţii sunt reciclate.

În sectorul FMCG românesc, în peste patru ani de la introducerea modelului de închiriere CHEP, prin reutilizarea în comun a paleţilor și optimizarea rutelor de transport, s-au economisit cumulat aproximativ 5.600 m3 de lemn și s-a evitat producerea a circa 6.500 de tone de emisii de CO2 , respectiv a 520 de tone de deşeuri.

Despre CHEP România

CHEP Pooling Services România este subsidiara liderului mondial în servicii de reutilizare prin închiriere a paleţilor şi containerelor şi parte a grupului Brambles. Compania deserveşte atât clienți internaţionali, cât şi producători locali, în principal în domeniul bunurilor de larg consum precum: produse de curăţenie şi igienă personală, băuturi, produse alimentare proaspete şi uscate, ulei şi consumabile din hârtie.

CHEP Pooling Services România oferă o gamă de soluţii logistice şi servicii de consultanţă care cresc performanţa activităţilor logistice. De asemenea, modelul CHEP este unul sustenabil în esenţă, reducând riscurile operaţionale şi deteriorarea produselor. Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi www.chep.com/ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.