ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Programările la RAR se obțin în termen de 4-7 zile și sunt gratuite

Data:

Durata medie de obținere a unei programări la Registrul Autor Român (RAR) este între 4 și 7 zile, la nivel național, în funcție de activitatea solicitată. 

„Evitați să plătiți prin intermediul diverselor platforme care promit programări rapide sau care dezinformează vorbind despre timpi de așteptare de peste o lună”, transmite instituția, într-un comunicat transmis redacției.  

În urma măsurilor implementate, anul acesta, de conducerea Registrului Auto Român, reprezentanțele locale ale instituției sunt organizate astfel încât clienții să poată beneficia de programări la o distanță de maximum 7 zile de la data solicitării.

Excepție fac județele Constanța și Suceava, unde numărul mare de autovehicule depășește capacitatea de preluare. Însă chiar și aici programările nu depășesc 25 de zile. 

Planificările la activitățile RAR pot fi făcute atât pe site-ul www.rarom.ro, la sectiunea programări (https://portal.rarom.ro/rar-public/appointment) cât și prin intermediul serviciului ”call center” la numărul de telefon 021/9672, la care operatorii noștri răspund în timpul programului de lucru menționat pe platforma oficială. 

Programările la RAR sunt gratuite. 

„Facem aceste precizări în contextul în care am identificat mai multe site-uri unde sunt percepute diverse taxe cuprinse între 50 si 300 de lei pentru o programare la RAR, menționându-se că planificările se pot obține într-un număr așa zis ”redus” de zile cuprins între o săptămână și două luni”, se arată în comunicat.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

DroneFlight România – parteneriat cu Autel Robotics

DroneFlight România devine partener oficial și dealer autorizat Autel...

Sondaj Genesis Property: 55% dintre angajați se simt obosiți

Aproape 55% dintre angajați se simt obosiți sau suprasolicitați...

Hankook, alături de Ballon d’Or pentru a treia oară consecutiv

Producătorul de anvelope premium Hankook este pentru a treia...

Toyota lansează autobuzul cu hidrogen Sora

Sora de a doua generație se află pe platforma...

SNAP: Criminalitatea din transportul de mărfuri evoluează

Criminalitatea din transportul de mărfuri evoluează: grupările infracționale parcurg...

Piața muncii, la 9 luni: 160.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro

Primele 9 luni ale anului au adus 160.000 de...

Romanian Security Fair 2026 a luat startul în forță la ROMEXPO

Romanian Security Fair 2026 a început pe 14 octombrie,...

Colliers: Piața industrială și logistică încetinește cu 30%, în 2026

Piața industrială și logistică din România a încetinit, în...