Programul Rabla Auto 2026 va fi identic celui de anul trecut și se lansează pe 20 iulie, la ora 10:00, informează Ministerul Mediului.

Astfel, persoanele fizice care vor să își schimbe mașina veche și poluantă cu un autovehicul nou, mai eficient și mai puțin poluant, se vor putea înscrie online, prin aplicația informatică www.afm.ro.
Administratia Fondului pentru Mediu anunță că sesiunea va rămâne deschisă până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat.
Bugetul alocat sesiunii din acest an este de 300 de milioane de lei, mai mare față de cel de anul trecut.
Ecotichete:
• 18.500 lei pentru un autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
• 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau o motocicletă electrică;
• 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
• 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (mai puțin motorizările diesel), inclusiv GPL/GNC, sau o motocicletă.
Programul Rabla rămâne unul dintre cele mai importante instrumente prin care susținem înnoirea parcului auto național, reducerea poluării și accesul românilor la autovehicule noi, mai eficiente și mai puțin poluante.

Diana Buzoianu, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor: „Unul dintre obiectivele Ministerului Mediului este ca Programului Rabla să fie lansat anul acesta într-un termen rezonabil. Am propus un nou ordin, aflat în transparență chiar zilele acestea. Răspurile primite de la unele autorități publice a fost că ar fi avut nevoie de încă câteva luni de zile pentru a analiza noul ordin propus de Ministerul Mediului.
În acest moment, cea mai responsabilă decizie este să nu prelungim incertitudinea. Orice întârziere suplimentară ar afecta direct beneficiarii, ar bloca decizii de achiziție și ar pune presiune suplimentară pe piața auto.
De aceea, am decis să lansăm programul în forma deja cunoscută și aplicată în ultima sesiune Rabla pentru persoane fizice din anul 2025. În același timp, nu renunțăm la obiectivul de a introduce criterii mai clare privind originea vehiculelor eligibile, urmând să purtăm discuțiile tehnice, inclusiv cu reprezentanții Comisiei Europene, în perioada imediat următoare pentru a susține aceste criterii pentru anul viitor”.










