Proiectul OUG de modificare a legislaţiei achiziţiilor, în dezbatere

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a lansat în consultare publică proiectul Ordonanței de urgență (OUG) pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul infrastructurii de transport de interes național, prin care va fi modificată legislaţia achiziţiilor publice şi a procedurilor de eliberare a avizelor.

Sorin Grindeanu a explicat, pe Facebook, propunerile sale.

„De ce este nevoie de aceste modificări? Faza de licitaţie: eliminăm întârzierile artificiale în evaluarea ofertelor; stabilim un singur termen limită pentru răspunsul către ofertanţi, privind documentele justificative”, a scris ministrul.

El a precizat că vor fi eliminate şi ofertele „nejustificat de mici, care duc la blocarea proiectelor din cauză că antreprenorii nu mai au bani suficienţi pentru a finaliza contractele”.

Ministrul Transporturilor a propus, de asemenea, stabilirea unui prag de 80% pentru oferte, cu argumentul că sub acesta ele vor fi considerate neobişnuit de scăzute. Totodată, el a arătat că aceste oferte vor fi supuse unei noi analize. „Dacă se constată că preţurile consemnate sunt sub valoarea de piaţă, ofertele vor fi respinse”, a arătat el.

Sorin Grindeanu mai vrea eliminarea blocării contractelor în faza de implementare din cauza creşterii preţurilor: „Introducem obligaţia ajustării preţurilor pentru contractele cu o durată mai mare de 6 luni, în funcţie de evoluţia preţurilor din piaţă (în baza unei formule de ajustare)”.

În plus, din noua legislaţie, sunt eliminate contestaţiile nejustificate; „Autoritatea va reţine obligatoriu cauţiunile firmelor care pierd contestaţiile”.

Grindeanu a susţinut că, în ceea ce priveşte faza de implementare, va fi eliminat şantajul antreprenorilor care, după semnarea contractelor, nu se mobilizează şi nu respectă termenele contractuale.

„Contractantul neserios va putea fi înlocuit cu un nou contractant, fără a mai fi relicitat întregul contract”, a insistat acesta.

Vor fi eliminate și întârzierile pe termen lung şi indisciplina. Sorin Grindeanu a făcut referire la emiterea unor certificate intermediare, din 90 în 90 de zile, privind stadiul de execuţie. Antreprenorul notificat negativ cu aceste certificate nu va mai putea câştiga licitaţii dacă participă în perioada în care are deja în derulare un contract pe care întârzie.

„Eliminăm notificările (claimurile) depuse chiar la începutul contractelor. Vor fi introduse ordine de începere separate pentru faza de proiectare şi pentru faza de execuţie”, a explicat ministrul. Astfel, antreprenorul nu va mai putea pretinde cheltuieli suplimentare pe motiv că şi-a mobilizat inutil resursele.

În ceea ce priveşte faza de avizare, prin noul proiect legislativ se elimină şi timpii pierduţi provocaţi de birocraţia excesivă în domeniul exproprierii terenurilor deţinute de autorităţile publice locale.

„Terenurile din proprietatea autorităţilor locale se for transfera de drept în cea a Autorităţii Contractante care derulează proiectul”, a arătat ministrul.

Totodată, se impune un termen de 15 zile calendaristice de la depunerea solicitării pentru analizarea documentaţiei necesare eliberării certificatelor de urbanism, avizelor de la Apele Române/ISU/consilii locale/proprietarilor de utilităţi.

„Dacă aceste entităţi au observaţii, pot emite doar o singură dată certificate, avize sau autorizaţii condiţionate. Ulterior măsurilor pe care beneficiarul le ia conform cerinţelor din document, autorităţile respective nu mai pot emite alte solicitări”, a explicat Grindeanu.

Totodată, „autorităţile în cauză sunt obligate să emită autorizaţiile în termen de 5 zile după ce beneficiarul îndeplineşte condiţiile. În caz contrar se va considera că documentele respective au fost emise tacit”.

 
Proiectul de OUG modifică/completează următoarele acte normative:
  • Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice;
  • Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
  • Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice
  • Hotărârea Guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice
  • Legea apelor nr. 107/1996;
  • Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;
  • Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2020 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene în vederea evitării riscului de dezangajare pentru perioada de programare 2014-2020;
  • Legea 10/1995 privind calitatea în construcții.
 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.