PwC România lansează primele cursuri autorizate de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

PwC România împreună cu societatea corespondentă de avocatură D&B David și Baias au obținut autorizarea cursului Data Protection Officer (DPO) – responsabil cu protecția datelor cu caracter personal – din partea Ministerului Muncii și Justiției Sociale și a Ministerului Educației Naționale. Odată cu obținerea acestei certificări, PwC România devine entitate autorizată în România să susțină cursuri de formare și să emită diplome de certificare recunoscute la nivel național pentru ocupația de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal.

Primul curs de Data Protection Officer va începe pe data de 17 septembrie iar informații suplimentare despre acesta sunt disponibile pe site-ul PwC Academy. PwC Academy oferă o paletă largă de cursuri și seminarii de formare și perfecționare profesională susținute de profesioniștii PwC.

Manuela Guia

„Procesul de autorizare a acestui curs a fost unul lung și sinuos. Când am încercat prima dată autorizarea unui astfel de curs, ne-am dat seama că nu există de fapt această ocupație definită în nomenclatorul Clasificarea Ocupațiilor din România. În consecință, am început demersurile pe lângă Comitetul Sectorial Administrație și Servicii Publice din cadrul Autorității Naționale pentru Calificări pentru a elabora acest standard ocupațional. Odată obținută această validare, am putut face demersurile legale pentru a autoriza cursurile de formare profesională a viitorilor responsabili cu protecția datelor cu caracter personal (DPOs), iar din aceasta toamnă vom începe primele sesiuni de pregătire”, a precizat Manuela Guia, avocat partener D&B David și Baias.

Mircea Bozga, Partener, Risk Assurance, PwC Romania

„Cursul de DPO dezvoltat de PwC România împreună cu D&B David și Baias oferă cel mai înalt standard de pregătire în acest domeniu, atât din punct de vedere al materialelor de curs, cât și al formatorilor care predau în cadrul lui. Echipa noastră interdisciplinară are o experiență semnificativă în privința protecției datelor cu caracter personal, securității informatice, organizarea proceselor interne și managementului datelor. Toate acestea sunt elemente esențiale pentru asigurarea confidențialității datelor și informațiilor personale deținute de o companie. Această certificare recunoscută la nivel național oferă posibilitatea construirii unei cariere într-un domeniu care este la început de drum, și în care acum se formează atât cadrul legislativ, cât și profesioniștii care îl vor aplica”, a completat Mircea Bozga, Partener, Risk Assurance, PwC România.

Echipa implicată în acest proiect a fost formată din Manuela Guia – partener D&B David și Baias, Bianca Naghi – avocat senior coordonator, Cătălina Ilie – avocat colaborator din partea D&B David și Baias și Mircea Bozga – partener, Risk Assurance, PwC România și Robert Stoicescu – manager, Risk Assurance, PwC România. Echipa a colaborat îndeaproape cu reprezentanții Ministerului Muncii și Justiției Sociale și respectiv Ministerului Educației Naționale pentru autorizarea cursului de DPO.

Despre D&B David și Baias

D&B David și Baias este societatea de avocatură afiliată PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde 3000 de avocați în 90 de țări. Echipa D&B David sși Baias este alcătuită din 50 de avocați (dintre care 4 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziții și restructurări, societăți comerciale și grupuri de societăți, proprietăți imobiliare, concurență și ajutoare de stat, servicii financiare și piețe de capital, relații de muncă și resurse umane, proprietate intelectuală, protecția consumatorului și a datelor cu caracter personal, litigii fiscale și comerciale.

Mai multe informații, pe www.david-baias.ro.

Despre PwC

Firmele din rețeaua PwC sunt pezente în 158 de țări cu mai mult de 236.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. 

Mai multe informații, la www.pwc.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.