ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Rabla 2025: Bugetul, epuizat în 13 minute pentru anumite mașini

Data:

În doar 13 minute s-a epuizat bugetul de 80 de milioane de lei pentru achiziționarea prin Programul Rabla a mașinilor cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC), hibrid sau motociclete.

Sesiunea de înscriere a fost lansată pe 30 septembrie la ora 10:00 și s-au înscris rapid 7.298 de persoane fizice, care au „consumat” toți banii alocați de Ministerul Mediului.

Potrivit Administrației fondului pentru Mediu (AFM), aplicația informatică a funcționat în parametri optimi, iar termenul minim de depunere al unei cereri a fost de aproximativ 1 minut și 20 de secunde.

Amintim că, anul acesta, a fost amânată cu 3 luni lansarea Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, dedicat persoanelor fizice.

În plus, bugetul total este de doar 200 de milioane de lei, reprezentând o treime din cât era prevăzut inițial (610 milioane de lei). Din acesta, 120 de milioane de lei sunt alocați achiziționării de mașini plug-in hibrid, pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen, ori motociclete electrice.

Până la ora 11.30, s-au înscris peste 2.000 de persoane fizice pentru autovehiculele din această a doua categorie. „Sesiunea încă se derulează, aceasta fiind deschisă până pe 25 noiembrie, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat”, conform AFM.

Valoarea ecotichetului pentru mașini full electrice este de 18.500 de lei, la jumătate cât se stabilise inițial (37.000 lei). În cazul celorlalte tipuri de autovehicule, ecotichetele au rămas neschimbate: 15.000 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice, 12.000 lei pentru unul hibrid și 10.000 lei pentru unul cu motor termic (inclusiv GPL/GNC) sau o motocicletă.

„Angajamentul nostru pentru un mediu mai curat rămâne neschimbat, iar interesul manifestat de către cetățeni confirmă importanța și necesitatea acestui program. Până în prezent, au fost rezervate sume semnificative din bugetul de 200 de milioane de lei, însă încă există fonduri disponibile pentru achiziția de autovehicule electrice. Acest lucru arată atât eficiența mecanismului de înscriere, cât și dorința publicului de a participa activ la procesul de tranziție către un transport mai prietenos cu mediul. Mă bucur că prin acest program sprijinim populația în procesul de înnoire a parcului auto național”, a transmis Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

În perioada 2005-2024, prin Programele Rabla Clasic și Rabla Plus au fost casate, în total, 1.061.452 de autovehicule și au fost achiziționate 719.999 de autovehicule noi, dintre care 9.797 hibrid plug-in și 49.716 pur electrice.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

România și-a promovat regiunile la Expo Real 2026

Companiile germane și-au consolidat prezența în România și continuă...

CCIB. Topul Firmelor din București – sectoarele 3 și 4

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a...

UPDATE! Incident tehnic temporar în platforma TollRo!

UPDATE: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali,...

UNTRR și CONCORDIA. Fără sancțiuni până la stabilizarea sistemului TollRo

UNTRR și Confederația Patronală Concordia au solicitat, în cadrul...

400 de unități IVECO S-Way, în flotele a 3 operatori-cheie din Spania

IVECO furnizează 400 de camioane S-Way către Grupo Isabel...

CATL lansează noi baterii pentru vehicule comerciale

CATL a introdus TECTRANS II, o nouă platformă modulară...

CzechToll. Sistemul slovac de taxare rutieră se schimbă, din 2027

Sistemul slovac de taxare rutieră se va schimba, de...

Podul Maramureș-Transcarpatia, construit peste Tisa, deschis autoturismelor

Circulația pe podul denumit simbolic Maramureș-Transcarpatia, construit peste râul...