Ramona Jurubiță, reconfirmată country managing partner al KPMG în România și Moldova

KPMG în România a anunțat realegerea Ramonei Jurubiță pentru un al doilea mandat, de trei ani, în funcția de country managing pPartner al KPMG în România și Moldova.

Ramona Jurubiță

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Ramona va continua să coordoneze activitățile firmei, oferind clienților servicii de Audit, Consultanță Fiscală, Legal și Consultanță în Afaceri. Ca membru în Consiliul de Administrație al KPMG în Europa Centrală și de Est (KPMG CEE), Ramona are un rol esențial în dezvoltarea strategiei la nivel regional și în coordonarea proiectelor multi-naționale. 

O prioritate în al doilea mandat al Ramonei va fi avansarea agendei ESG (Mediu, Social, Guvernanță) a KPMG în România și Moldova, așa cum este prevăzută în strategia ESG a firmei. Strategia definește obiectivele companiei de adoptare a unui rol pozitiv în societate, ajutând, în același timp, clienții și comunitatea de afaceri într-o abordare similară.

Planul ESG este o parte din strategia globală ESG a firmelor membre KPMG, iar Ramona susține acest plan la nivel regional prin poziția în Consiliul Director al KPMG Europa Centrală si de Est (KPMG CEE). De la numirea ei în poziția de country managing partner în 2018, KPMG în România s-a dezvoltat încontinuu, adăugând noi clienți și extinzând oferta de servicii și numărul de angajați, chiar și în contextul provocărilor din ultimii ani.

Adaptabilitatea firmei și încrederea de care se bucură au fost ingredientele de bază în succesul KPMG în România și Moldova. Aceste calități vor continua să consolideze pozitia KPMG în România și Moldova pe măsură ce ne vom confrunta cu noile provocări ale contextului geopolitic si economic curent.

Ramona participă activ în activitățile de susținere a mediului de afaceri pentru promovarea creșterii economice și îmbunătățirea calității vieții în România și Moldova. Are un rol important în Consiliul Investitorilor Străini (CIS) și a îndeplinit mandate de Președinte și Vicepreședinte al organizației.

În prezent, Ramona este membru în Consiliul CIS și vicepreședinte. Ramona afirmă: „Sunt onorată de reconfirmarea în poziția de country managing partner, KPMG în România și Moldova. Sunt recunoscătoare echipei extraordinare din KPMG pentru tot ceea ce am construit împreună și sunt încrezătoare că împreună vom reuși să navigăm provocările din perioada următoare fiind alături de clienții noștri și de comunitățile din jurul nostru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.