ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

RATB mărește numărul vehiculelor cu aer condiționat

Data:

Regia Autonomă de Transport București (RATB) montează în această perioadă instalații de climatizare la 150 de autobuze și 100 de troleibuze.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

“RATB dispune în prezent de 993 de autobuze Mercedes Citaro, din care peste 500 sunt dotate cu instalații de aer condiționat.

Pentru asigurarea confortului călătorilor în perioada verii, RATB are deja în derulare un contract de execuție pentru montarea de instalații de climatizare pe încă 150 de autobuze fără astfel de dotări. Până în prezent, la peste 20% din cele 150 de autobuze lucrările sunt în diverse stadii de execuție sau instalațiile au fost deja montate și sunt în perioada de probă. Pe măsură ce vor fi recepționate, instalațiile de pe vehicule vor fi utilizate, în beneficiul călătorilor.

Totodată, pentru îmbunătățirea condițiilor de călătorie, RATB are în derulare și un contract pentru dotarea cu instalații de climatizare a 100 de troleibuze. Până acum, au fost montate și se află în probe sau sunt în diverse stadii de execuție 25% din troleibuzele incluse în programul de modernizare, iar primele 14 troleibuze cu aer condiționat sunt în traseu și sunt incluse permanent în parcul circulant, inclusiv sâmbăta și duminica.

Procesul de modernizare a vehiculelor prin montarea de instalații cu aer condiționat este întârziat de faptul că montarea se poate face doar în perioade de repaus al vehiculelor sau în zilele când parcul circulant este relativ redus (sâmbătă, duminică și sărbători legale).

În ceea ce privește proiectul de modernizare a peste 250 de tramvaie cu sistem de climatizare în salonul de călători, licitația a fost anulată, întrucât pentru loturile respective nu au fost depuse oferte sau au fost depuse oferte neconforme. Procedura de licitație va fi reluată”.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

GALERIE FOTO. Conferința „am MARFĂ. caut TRANSPORT” – ediția 2026

„Tehnologie. Securitate. Business” - au reprezentat temele principale, care...

Guvernul cumpără acțiunile Danube Logistics deținute de BERD

Guvernul a aprobat printr-o hotărâre, în ședința din 9...

KLM – de 30 de ani pe ruta București-Amsterdam

KLM Royal Dutch Airlines, cea mai veche companie aeriană...

Schimbări în conducerea Nokian Tyres Oradea

Teppo Huovila este numit director general și vicepreședinte al...

AnimaWings – zboruri directe Timișoara-Atena

AnimaWings a inaugurat, pe 5 aprilie, ruta directă Timișoara-Atena,...

Piața asigurărilor din România a continuat să crească, în 2025

Piața asigurărilor din România a crescut cu 10%, în...

Softronic livrează mai rapid ultimele 4 locomotive modernizate

Softronic va livra mai repede față de termenul contractual...

Înmatriculările de autovehicule noi, în martie (analiză APIA)

Înmatriculările de autovehicule au înregistrat creșteri pe aproape toate...