Răzvan Cuc va fi înlocuit cu Felix Stroe la Ministerul Transporturilor

Răzvan Cuc a demisionat în 12 octombrie și va fi înlocuit de PSD cu Felix Stroe la conducerea Ministerului Transporturilor, potrivit deciziei luate în 13 octombrie de Comitetul Executiv Național (CExN) al partidului.

Felix Stroe

Felix Stroe s-a născut în 25 decembrie 1955 în localitatea Valea Teancului din Buzău. A urmat cursurile Academiei Navale Mircea cel Bătrân Constanţa, iar apoi studiile Academiei de Înalte Studii Militare Bucureşti şi Facultatea de comandă.

Între anii 1878 – 1991 a fost ofiţer activ în cadrul Marinei Militare. Între 2000 şi 2003 a deţinut funcţia de viceprimar al oraşului Constanţa, iar între 2000 şi 2013, consilier în cadrul Consiliului Local Constanţa..

În prezent, Felix Stroe este directorul general al Regiei Autonome Județene de Apă (RAJA) Constanța, începând din anul 2013.

Din anul 2015 a devenit președintele PSD Constanța, el ocupând locul lăsat vacant de Radu Mazăre după demisia din funcția de primar și din toate funcțiile din partid, pe fondul dosarelor penale pe care le are la DNA. Maăpre este condamnat deja la închisoare cu suspendare, în primă instanță, în unul dintre dosarele în care este judecat.

În martie 2015, Agenția Națională de Integritate l-a declarat pe Felix Stroe în incompatibilitate, deoarece a deţinut simultan funcţia de consilier local şi pe cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi de director general al SC RAJA SA. Stroe a atacat în instanță raportul ANI și a câștigat în prima instanță, la Curtea de Apel Constanța. Recursul se judecă încă.

Odată cu Răzvan Cuc au demisionat și Sevil Shhaideh, vicepremier și ministru al Dezvoltării regionale, și Rovana Plumb, ministrul delegat al Fondurilor Europene. Ele vor fi înlocuite de Paul Stănescu – vicepremier şi ministrul al Dezvoltării Regionale – şi de Marius Nica – la Fondurile Europene.

Propunerile vor fi înaintate președintelui Klaus Iohannis, care va decide săptămâna viitoare dacă le aprobă.

Premierul Mihai Tudose a anunțat înaintea demisiilor delor trei o remaniere guvernamentală, declarându-se nemulțumit de activitatea lui Cuc la Transporturi și de faptul că Shhaideh și Plumb sunt implicate în dosarul de corupție “Belina”.

Este vorba despre declasificarea și trecerea ilegală de la Apele Române la CJ Teleorman a insulei Belina, în anul 2013, prin două hotărâri de Guvern, pentru a fi concesionate pe mai nimic firmei Tel Drum.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.