Restricții ridicate la Podul de la Mărăcineni

În 30 august la ora 7.00 s-a redeschis circulația rutieră pentru toate categoriile de autovehicule, pe sensul Râmnicu Sărat – Buzău, pe podul situat pe DN2, km 114+570, la Mărăcineni, județul Buzău.

“Menționăm că lucrările de reparații ale podului au început în data de 19 aprilie și au constat în reparații ale plăcii din beton armat existente și executarea unei plăci de suprabetonare peste placa existentă, înlocuirea hidroizolației și a căii pe pod, înlocuirea rosturilor de dilatațtie, sablarea și vopsirea tablierului metalic și montarea parapetelui de siguranță cu nivel de protecție superior”, precizează CNAIR.

Contractul de lucrări a fos încheiat între DRDP București și SC Freyrom SA și este în valoare de 3.568.654,70 lei fără TVA, sumă alocată de la bugetul de stat pentru lucrări de întreținere periodică.

Subliniem că în perioada următoare vor mai avea loc lucrări la infrastructura podului, dar acestea nu vor afecta circulația rutieră pe pod.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.