ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Rezolv Energy, investiții suplimentare pentru extinderea parcului eolian VIFOR

Data:

Rezolv Energy anunță investiții suplimentare în valoare de 331 milioane euro pentru extinderea la capacitate maximă de 461 MW a parcului eolian VIFOR din România.

Compania este sprijinită, pentru a susține construirea fazei a doua (269 MW) a parcului eolian aflat în județul Buzău, de fondul de investiții Actis, prin intermediul subsidiarei sale First Look Solutions, potriit comunicatului transmis redacției.

Finanțarea pentru faza a doua este susținută în mare parte de același consorțiu de instituții de creditare care a sprijinit și faza inițială, incluzând Erste Group, UniCredit Group, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), International Finance Corporation (IFC), Intesa Sanpaolo Group și OTP Bank, cărora li s-a alăturat Raiffeisenlandesbank Niederösterreich-Wien.

Faza 2 a proiectului urmează fazei 1, aflată deja în construcție. Prima etapă presupune instalarea a 30 de turbine, fiecare cu o capacitate de 6,4 MW, însumând 192 MW și are ca termen estimat de finalizare primăvara anului 2026. Faza a doua, programată pentru fi în funcțiune începând din trimestrul IV 2027, va adăuga încă 42 de turbine, crescând capacitatea totală a proiectului la 461 MW – suficient pentru a alimenta cu energie electrică peste 700.000 de gospodării.

Odată complet operațional, VIFOR va deveni cel mai mare parc eolian construit în România în ultimii 10 ani și unul dintre cele mai mari parcuri eoliene onshore din Europa.

În procesul de aprobare a creditelor, instituțiile financiare au apreciat angajamentul Rezolv față de sustenabilitate, demonstrat prin adoptarea celor mai înalte standarde internaționale, inclusiv Standardele de Performanță IFC, Principiile Ecuatorului și Cerințele de Performanță ale BERD.

Dincolo de beneficiile pentru mediu, proiectul VIFOR generează sute de locuri de muncă locale, susține dezvoltarea economică a zonei și contribuie la inițiative comunitare în județul Buzău, cu scopul de a lăsa o moștenire pozitivă și durabilă pentru comunitățile locale.

Alastair Hammond, CEO al Rezolv Energy, a declarat: „Suntem încântați că am obținut această finanțare suplimentară importantă din partea unui grup de parteneri financiari internaționali de încredere. Odată cu finalizarea fazei 1, programată pentru primăvara anului 2026, acest sprijin financiar ne permite să trecem fără întreruperi la faza 2 și să ducem proiectul la capacitate maximă.

Jaroslava Korpanec, partener Actis și head of Central and Eastern Europe – Energy Infrastructure, a adăugat: „Cu prima fază a proiectului VIFOR aflată deja într-un stadiu avansat de construcție, este extraordinar să vedem progrese atât de mari și în Faza 2. Această a doua fază va adăuga o dimensiune semnificativă proiectului VIFOR și îl va transforma într-unul dintre cele mai mari parcuri eoliene onshore din Europa. VIFOR reprezintă un pilon esențial al planului Rezolv Energy de a livra energie curată pentru Europa.

Fondată în 2022 cu sprijinul Actis, unul dintre cei mai importanți investitori globali în infrastructură sustenabilă, Rezolv administrează un portofoliu de 2,3 GW de proiecte solare și eoliene în regiune. Pe lângă proiectul VIFOR, portofoliul Rezolv include Dama Solar – un proiect de 1.044 MW în vestul României, care va deveni cea mai mare centrală solară din Europa; Dunărea East & West – proiecte eoliene de 600 MW în județul Constanța; St. George – un parc solar de 225 MW, aflat în construcție în nord-estul Bulgariei.

Despre Rezolv Energy

Rezolv Energy este un producător independent de energie regenerabilă, cu o experiență vastă în dezvoltarea de proiecte la scară largă. Oferă energie curată, fără subvenții, la prețuri stabile pe termen lung, adresându-se în special consumatorilor industriali și comerciali din Europa Centrală și de Sud-Est.

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul energiei regenerabile, gestionează proiecte de energie curată – eoliană, solară și stocare – de la stadiul avansat de dezvoltare, prin faza de construcție și până la operare pe termen lung.

Susținuți de investiții pe termen lung de către Actis, unul dintre cei mai importanți investitori globali în energie, construiește  un portofoliu de mai multe gigawați care va ajuta companiile și țările să își satisfacă nevoile energetice de astăzi și din viitor.

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Trei scheme de finanțare pentru transportul „verde”

Tranziția către transportul cu emisii zero intră în faza...

MAN a vândut peste 100.000 de vehicule noi, în 2025

MAN Truck & Bus a livrat aproximativ 101.600 de...

Premiile Haul of Fame iau avânt prin voturile șoferilor români

Șoferii profesioniști și managerii de flote din România au...

KLM oferă WiFi gratuit pe zborurile europene

KLM este una dintre primele companii aeriene europene care...

Rhenus are terminal intermodal în Kazahstan

Rhenus Group a achiziționat primul său terminal feroviar propriu...

Licitație la Zürich pentru 100 de autobuze electrice

Zürich Public Transport (VBZ) intenționează să lanseze o licitație...

Scania Brașov, service în Parcul Industrial Prejmer

Scania România a inaugurat oficial noul service Scania Brașov,...