Rovinieta electronica in proiect

Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, a initiat un proiect de Ordonanta de Guvern privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania.

Potrivit proiectului, incepand cu data de 1 august 2010, nu vor mai fi eliberate roviniete autocolante, tariful de utilizare al drumurilor urmand a fi achitat numai prin intermediul unui sistem informatic. Rovinieta este definita in acest proiect drept dovada scrisa sau in format electronic care atesta achitarea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania. Emiterea, monitorizarea si controlul rovinietei se vor realiza printr-un sistem ce permite achitarea tarifului de utilizare prin mijloace informatice, gestiunea datelor privind vehiculele cu drept de utilizare, monitorizarea si controlul achitarii tarifului de utilizare.

Tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania se aplica din 01.07.2002. In prezent, la achitarea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania li se elibereaza utilizatorilor un autocolant, rovinieta matca-cupon, pe care acestia au obligatia de a-l aplica pe parbrizul vehiculului.

Pentru moment, nu exista o baza de date actualizata on-line astfel incat, la controlul efectuat in trafic de personalul cu atributii de control, acesta nu are certitudinea ca rovinieta aflata la bordul vehiculului este conforma. Se constata faptul ca foarte multi utilizatori nu achita acest tarif, ceea ce are impact asupra programelor de lucrari de modernizare si dezvoltare a retelei de drumuri nationale, lucrari ce au ca sursa de finantare si veniturile proprii realizate de CNADNR din incasarea tarifului de utilizare.

Sistemul informatic de emitere, gestiune monitorizare si control al rovinietei electronice este util, in principal, pentru cresterea colectarii veniturilor, prin gestiunea coordonata a retelei, avand in vedere faptul ca, in prezent, acest tarif nu este incasat intr-o proportie corespunzatoare.

Introducerea acestui sistem si a conceptului de rovinieta electronica va permite:

1. eliminarea, in final, a autocolantului matca – cupon. Utilizatorul va primi numai documentul de plata din partea distribuitorilor, in cazul in care doreste achitarea tarifului la acestia sau o confirmare care atesta tranzactia, in cazul in care plata se efectueaza prin internet;

2. achitarea prin mijloace electronice a tarifului de utilizare;

3. crearea bazei de date cu vehiculele pentru care a fost achitat si este valabil tariful de utilizare;

4. simplificarea procedurii de control prin utilizarea de sisteme de monitorizare a retelei de drumuri nationale din Romania, in regim permanent.

Acest sistem va face posibila controlarea in mod automat a tuturor vehiculelor, prin identificarea automata vizuala a numerelor de inmatriculare (numai imaginea din zona numerelor de inmatriculare), inregistrata la momentul tranzitarii, pozitia geografica de unde s-a facut inregistrarea, precum si controlarea in teren.

CNADNR va putea urmari esantioane de trafic si transmite catre personalul care face verificari ordine de lucru prin intermediul unor terminale mobile privitor la datele de identificare ale vehiculelor de controlat.

In cazul controalelor in teren, acest sistem este util pentru conducatorii auto, pentru ca nu vor mai fi oprite si controlate toate vehiculele in scopul verificarii achitarii tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale. Vor fi oprite numai acele vehicule pentru care exista suspiciunea ca detinatorii nu au achitat acest tarif.

Incepand cu data de 1 august 2010, constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reteaua de drumuri nationale din Romania, consemnandu-se aceasta in procesul verbal de constatare a contraventiei. Procesul verbal de constatare a contraventiei se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa stabilirea acestuia, pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor – Directia Generala Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, sau a conducatorului auto, in cazul utilizatorilor straini.

Odata cu aplicarea amenzii contraventionale, utilizatorilor romani care folosesc reteaua de drumuri nationale din Romania fara a avea rovinieta valabila, li se va retine certificatul de inmatriculare a vehiculului pana la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de utilizare.

Proiectul prevede injumatatirea cuantumului amenzilor contraventionale, eliminand posibilitatea de retinere a 25% din cuantumul acestora de catre institutia din care face parte agentul constatator.

De asemenea, a fost stabilita pentru contravenient obligatia de a achita, in contul CNADNR, cu titlu de despagubire, o suma egala cu tariful pe 12 luni, in functie de tipul vehiculului folosit fara a detine rovinieta valabila, aceste sume revenind, ca venit extrabugetar CNADNR SA; valoarea despagubirii s-a stabilit avandu-se in vedere faptul ca nu se poate determina in niciun caz intinderea in timp a faptei contraventionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.