Sub presiunea liberalizării și a crizei care tinde să se acutizeze, compania de transport interjudețean Normandia Service reușește să își păstreze identitatea și să se dezvolte, prin investiții strategice.

Cu o istorie care a început în 1997, dintr-o colaborare româno-franceză, compania trece astăzi printr-o etapă de maturitate, devenind o afacere 100% de familie, pregătită să răspundă exigențelor călătorului modern.
Povestea Normandia este una a continuității. Fondată după ce Gabriel Pavelescu, tatăl actualului manager și fondatorul companiei din Horezu, a lucrat mulți ani în Franța, firma a reprezentat o punte între standardele occidentale și realitatea pieței locale.
Recent, compania a intrat într-o nouă fază a existenței sale, devenind integral proprietatea familiei, după retragerea acționariatului francez, un pas care aduce cu sine o asumare financiară și strategică deplină.
„Nu este o schimbare operațională, ci mai degrabă o concretizare a unei realități existente. Asumarea este acum completă din punct de vedere financiar și strategic”, a declarat Cosmin Pavelescu, director Normandia Service.
Managementul este, acum, un mix între experiența fondatorului și energia noii generații. În timp ce activitatea de transport persoane este nucleul central, familia și-a diversificat prezența și în zona HORECA, gestionând o pensiune și o agenție de turism, sectoare care colaborează sinergic cu flota de autocare.
Transport interjudețean și transferuri la aeroport
În prezent, flota Normandia numără aproximativ 35 de autocare, la care se adaugă o divizie de microbuze în plină expansiune. Compania acoperă zone-cheie precum Horezu, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Timișoara, Pitești și București, oferind stabilitate pe rutele naționale interjudețene.
Pe lângă activitatea principală de transport interjudețean, Normandia Service colaborează activ cu agenții de turism din România și din străinătate, consolidându-și prezența în segmentul de transport turistic.
Compania își dezvoltă constant segmentul transportului turistic, atât intern, cât și internațional, utilizând autocare moderne și sigure, atent întreținute, și șoferi cu experiență vastă în domeniul turismului și transportului. Siguranța și satisfacția clienților reprezintă priorități esențiale pentru Normandia.
Transportul intern rămâne pilonul principal de venituri, fiind un business stabil. Cu toate acestea, Normandia a identificat oportunități valoroase în segmentul transferurilor către aeroport, unde operează deja nouă microbuze și așteaptă livrarea altor patru unități noi.
Planurile de viitor includ o reînnoire constantă a parcului auto. Deși procesul este condiționat de termenele lungi de livrare ale marilor producători.

Digitalizarea, o prioritate
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale companiei vizează digitalizarea completă a proceselor. Aceasta nu este doar o metodă de a atrage pasageri, ci și o strategie eficientă de control.
În prezent, aproximativ 40% din bilete sunt vândute prin platforma proprie sau parteneri (Autogări.ro, Obilet), procentul fiind în continuă creștere. Toți șoferii au fost dotați cu tablete și utilizează aplicația Rezmax, permițând emiterea bonurilor fiscale și plata cu cardul direct în autocar.
Recent, Normandia și-a reînnoit site-ul, clienții putând, acum, să-și facă un cont în care să-și gestioneze biletele, să facă cereri pentru reprogramare, să-și aleagă locul, să solicite modificarea biletului etc.
Implementarea sistemelor GPS de la AROBS Transilvania permite biroului de transport să vadă în timp real poziția vehiculelor și să realizeze descărcarea tahografului de la distanță. În același timp, agențiile pot vedea în timp real gradul de ocupare al autocarului, astfel încât pasagerii să își poată alege locul fără a mai aștepta sosirea mașinii în stație.
Conducerea companiei are în vedere, pe viitor, și implementarea unei soluții care să le permită pasagerilor să vizualizeze traseul autocarelor, pentru a-și putea planifica mai eficient călătoria.
Identitatea este esențială
Într-o perioadă în care mulți operatori locali aleg să se afilieze marilor rețele, Normandia a ales o cale independentă. Decizia este fundamentată pe încrederea în propriul brand, construit cu efort, de-a lungul a trei decenii.
„Nu am intrat într-o colaborare cu entități multinaționale, deoarece credem în brandul pe care l-am construit cu mult efort, de-a lungul anilor. Tatăl meu a pus bazele acestui brand, iar eu am crescut odată cu el”, subliniază Cosmin Pavelescu.
Pentru a rămâne competitivi în contextul liberalizării, compania se concentrează pe programe de fidelizare, oferind reduceri de 10% pentru biletele dus-întors și curse bonus pentru călătorii frecvenți.
Infrastructura proprie, avantaj competitiv
Un diferențiator major pentru Normandia este deținerea propriei infrastructuri. Compania operează o autogară în Timișoara, un nod strategic care oferă un avantaj pasagerilor, generând, în același timp, și venituri suplimentare, prin închirierea către alți operatori.
Mai mult, existența unui service propriu, cu mecanici cu o vechime de peste 20 de ani în firmă, garantează prioritizarea întreținerii flotei. Experiența echipei tehnice se extinde și asupra diviziei de transport marfă, compania operând și două camioane frigorifice pe rute comunitare.

Provocări și orizonturi viitoare
Deși piața actuală este relativ stabilă, conducerea Normandia rămâne vigilentă în fața riscurilor generate de creșterea prețului la carburant și de incertitudinea economică, ce au dus deja la o ușoară scădere a călătoriilor de agrement.
Oportunitățile identificate de către conducerea Normandia pentru viitor vizează, în primul rând, optimizarea rutelor, crearea unor trasee lungi prin legarea curselor existente și modificarea orarelor. Compania urmărește, de asemenea, dezvoltarea serviciilor pentru școli și fabrici, segmente considerate mai stabile decât transportul public clasic.
Nu în ultimul rând, utilizarea flotei noi pentru curse ocazionale și transportul turiștilor către vestul Europei, activitate care, deși demarează destul de greu, are un potențial interesant de dezvoltare.
Cu o echipă de 104 angajați, dintre care 51 de șoferi bine pregătiți, Normandia își propune să rămână unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața românească, demonstrând că o afacere de familie se poate dezvolta cu succes, prin digitalizare, calitate și respect față de client.
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro










