ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

RPTCY 2026. TRANSPORT PUBLIC LOCAL SUCEAVA: 100% electric

Data:

Compania de transport public din Suceava este o societate cu acționariat unic, fiind deținută integral de municipiul Suceava. Aceasta operează două autobaze, ambele dedicate exclusiv autobuzelor electrice.

Gabriel Petruc

Prima a fost finalizată în 2021, fiind proiectată pentru autobuzele electrice care deservesc luniile municipale, în timp ce cea mai nouă dintre ele, cu termen de finalizare 2026, are rolul de a deservi liniile metropolitane.

Pentru transportul călătorilor din 9 localități (municipiul Suceava, orașul Salcea, plus alte 7 comune) se utilizează, în prezent, exclusiv autobuze electrice, flota numărând 127 de astfel de vehicule destinate transportului de pasageri.

Drumul electrificării

Trecerea de la vehiculele termice la electrice a început să fie studiată încă din perioada 2010-2012. „La acea vreme, alături de mai mulți colegi de la primărie și de la departamentul Proiecte Europene, am început să luăm în calcul optimizarea transportului de pasageri și am căutat atât soluții tehnice, cât și modalități de finanțare. Am studiat vehicule cu hidrogen, hibride, cu gaz natural comprimat și vehicule electrice.

După vizite de lucru în diferite orașe, precum Oslo, München, Malmö sau Clermont-Ferrand, care utilizau acele vehicule, am putut să vedem atât avantajele, cât și dezavantajele soluțiilor respective de mobilitate, discutând inclusiv cu șoferi și mecanici ce operau autobuzele. Electricul a devenit o soluție clară pentru noi, după ce am avut ocazia de a accesa niște fonduri elvețiene”, a spus Gabriel Petruc, director general Transport Public Local Suceava (TPL).

Alcătuirea parcului electric

Prin intermediul acelei finanțări elvețiene, Primăria Suceava a înlocuit vehiculele sale cu unele electrice și a instalat și stații de încărcare. „Experiența utilizării acelor mașini electrice a cântărit destul de mult, putând să vedem cum se comportă un vehicul electric în exploatare. Prima achiziție pe care am făcut-o a fost de 5 Karsan eJEST, acestea fiind pe traseu din 2019.

Am fost primul oraș din țară ce a început să utilizeze autobuze electrice. Următorul pas a fost făcut tot în 2019, folosind o finanțare POR 2014-2020, când am achiziționat 25 de autobuze electrice ZTE Granton, de 12 m, și pentru producător fiind prima livrare de acest gen de vehicule din România. Ne-au surprins, pentru că noi am cerut garanție de 8 ani la baterie și am primit 10, bateriile fiind de tip LiFePO4, cu care nu am avut nicio problemă.

Totodată, capacitatea foarte mare a bateriei, de 374 kWh, ne-a permis să le utilizăm pe tot parcursul unei zile, atât vara, cât și iarna, rulând cam 200 km fără a avea nevoie de încărcare”, a spus directorul general al societății de transport.

În paralel, a fost construită și o autobază nouă, care a fost dotată cu stații de încărcare ABB, iar, după extinderi succesive ale sistemului de încărcare, există acum aproximativ 150 de puncte de încărcare. Astfel, fiecare autobuz are propria stație. Au fost montate atât stații de încărcare de 50 kW, cât și de 150 kW atât în autobază, cât și în mai multe puncte din oraș, în capete de traseu.

„Unele puncte au inclusiv posibilitatea de încărcare prin pantograf (300 kW), autobuzele Solaris pe care le avem în parc având această opțiune.”

Autobuzele Solaris au fost următoarele care au sosit în parcul TPL Suceava, printr-un program desfășurat de Ministerul Dezvoltării. 15 autobuze electrice de 12 m, tot cu baterii mari, de 280 kWh, și 15 stații de încărcare.

„În același program, am mai achiziționat și 4 încărcătoare mari, cu pantograf. Printr-un alt program de finanțare regional, au urmat alte 17 Karsan eJEST. Mai departe, pentru zonele limitrofe, Primăria Suceava a mai achiziționat, prin PNRR, 50 de autobuze livrate de BMC.

Dintre acestea, 18 ZTE Granton de 12 m, tot cu o baterie mare, de 382 kWh și 32 mici, marca KingLong cu baterie de 92 de kWh. Cea mai recentă achiziție a fost de 15 BMC Granton, de dimensiuni mici, de 32 de locuri, prin POR 2021-2027”, a completat Gabriel Petruc.

Costul pe kilometru

„În situația autobuzelor mici, costul efectiv este în jur de 5,63 lei/km, iar la cele mari este de 10,25 lei/km. Aceste valori sunt însă în scădere, mai ales de când am început să facem și transport metropolitan, iar pentru anul anterior am fost nevoiți să returnăm o parte semnificativă din compensația facturată”Gabriel Petruc, director general Transport Public Local Suceava.

Activitatea de transport

TPL oferă o accesibilitate foarte bună, grație autobuzelor Karsan eJEST, acestea fiind capabile să intre și pe drumuri mai înguste, unde cele de 12 m nu ar avea loc. Pe lângă transportul „clasic”, compania se implică și în transportul școlarilor, punând la dispoziție vehicule destinate exclusiv elevilor, care îi iau pe aceștia din diferite puncte din oraș și îi duc până în curtea școlii.

De asemenea, chiar dacă nu este o linie dedicată, programul unei linii a fost corelat cu cel al unei unități industriale din zonă, ce achită lunar abonamente pentru angajați.

Siguranță

Compania are 260 de angajați dintre care 160 sunt șoferi. La momentul trecerii la vehiculele electrice, o parte dintre șoferi au fost reticenți, însă problema s-a rezolvat repede. Compania de transport public suceveană are și un dispecerat modern, dotat cu un panou de urmărire a camerelor video din oraș, de unde se monitorizează și se coordonează activitatea.

Pe lângă camerele video proprii, amplasate în autobuze și în stații, TPL Suceava are și un parteneriat cu Poliția Locală, având acces și la o parte dintre camerele acestora. Astfel, nivelul de operativitate și de siguranță este unul ridicat.

În ceea ce privește monitorizarea, autobuzele sunt echipate cu sistemul THOREB, alături de soluția Altimate, care permit localizare GPS, estimarea timpului de ajungere în stație și alte notificări legate de starea tehnică a autobuzelor.

De asemenea, sistemul de transport este integrat în sistemul Google Maps Real Time, iar TPL pune la dispozitia tuturor celor interesanți un link public, care oferă date cu poziția tuturor autobuzelor. Astfel, există mai multe aplicații terțe gratuite, dezvoltate de entuziaști sau de platforme de transport, prin care călătorii pot vedea în timp real unde se află autobuzul pe care îl așteaptă.

Pentru bilete, acestea pot fi achiziționate fizic, de la automate sau casierii, sau electronic, prin intermediul aplicației Suceava Pass, prin SMS, sau prin alte platforme de ticketing. Se oferă inclusiv posibilitatea de plată la șofer.

Planurile de extindere

Lucrurile nu stagnează la Suceava, TPL fiind aproape de a finaliza cea de-a doua autobază a sa, pe locul fostei autobaze, și, pe viitor, instalarea unor panouri fotovoltaice. Există și planuri de extindere a activității, inițial de extindere a zonei de acoperire metropolitane, și până la efectuarea de transport de pasageri la nivel județean.

În același timp, în Suceava se implemetează deja un sistem de benzi unice și benzi dedicate pentru transportul public local, prevăzut inclusiv cu semafoare inteligente, ce vor prioritiza automat circulația autobuzelor.

Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Bugetul CNIR, aprobat. Investiții de peste un miliard de lei

Bugetul Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) pentru 2026...

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial Vest Expres, aprobat

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial al Bucureștiului DR1...

Absolvenții de școli profesionale – acces la stagii plătite la CE

Absolvenții de școli profesionale vor avea, în premieră, acces...

IVECO și PETRONAS Lubricants International reînnoiesc parteneriatul

IVECO și PETRONAS Lubricants International (PLI) și-au reînnoit parteneriatul...

Horváth: AI devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii

Inteligența artificială devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii,...

Sens giratoriu, finalizat pe DN2B la Făurei. Urmează și la lacul Sărat

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a...

Routemaster devine electric

Autobuzul Routemaster, de renume mondial, din Londra, a fost...