Șantierul Naval Damen Galați, finanțare de la Exim Banca Românească

Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat Șantierul Naval Damen Galați în obținerea unui pachet de finanțare de la Exim Banca Românească, în valoare de 25 de milioane de euro. 

Suma va fi folosită pentru implementarea programului de investiții al constructorului de nave, bazat pe extinderea și dotarea facilităților de asamblat nave, potrivit unui comunicat transmis redacției.

Șantierul Naval Damen Galați, unul din cei mai importanți jucători din industria românească de profil, își va extinde, prin programul de investiții implementat cu ajutorul acestei finanțări, capacitățile de construcție la interior, în special pentru nave dedicate segmentului de lux, precum și celui militar. 

În 2023, Şantierul Naval Damen Galaţi a inaugurat o nouă linie robotizată pentru fabricarea micropanourilor, investiție finanţată tot de Exim Banca Românească, în 2022.

„Finalizarea acestei tranzacții marchează o etapă importantă în dezvoltarea companiei noastre și este o realizare pe care o considerăm și meritul echipei Reff & Asociații | Deloitte Legal, profesionalismul și expertiza lor fiind esențiale pentru succesul acestui demers”, a spus Daniela Cristea, director financiar Șantierul Naval Damen Galați.

Practica specializată în finanțări și drept financiar-bancar din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal a oferit asistență juridică în legătură cu revizuirea și negocierea documentației de finanțare. Echipa implicată în proiect a formată din Patricia Enache, senior managing associate, și Bogdan Vlad, senior associate, sub coordonarea lui Andrei Burz-Pînzaru, partener.

Ne bucurăm că am putut fi alături de Șantierul Naval Damen Galați în această reușită și că am putut contribui prin asigurarea asistenței juridice privind negocierea documentației de finanțare la succesul acestui proiect, care va întări poziția clientului nostru și a României pe harta construcțiilor navale. Suntem încântați de relația excelentă pe care am dezvoltat-o în ultimii ani de colaborare cu Șantierul Naval Damen Galați și suntem încrezători în viitorul acestei colaborări”, a declarat Andrei Burz-Pînzaru, artener la Reff & Asociații | Deloitte Legal și liderul Departamentului de Finanțări și Drept Financiar-bancar.

Grupul olandez Damen Shipyards a preluat pachetul majoritar de acțiuni al Șantierului Naval Damen Galați în 1999, investind de atunci peste 146 de milioane de euro în dezvoltarea companiei.

În 2024, șantierul a finalizat și livrat o navă de sprijin militar de 179 de metri, destinată Marinei Regale Olandeze. Printre proiectele de producție remarcabile aflate în derulare se numără construcția unei nave multifuncționale pentru Marina Portugheză și livrarea a patru feriboturi complet electrice pentru provincia British Columbia, Canada, reflectând angajamentul companiei față de furnizarea de soluții maritime sustenabile.

Practica specializată în finanțări și drept financiar-bancar din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal este recunoscută de clasamentele internaționale Legal 500, IFLR și Chambers and Partners ca fiind printre cele mai bune în domeniul său.

Echipa are o experiență vastă în asistarea clienților în toate tipurile de tranzacții în sectorul serviciilor bancare, inclusiv facilități de credit de tip sindicalizat, restructurări, valori mobiliare, transferuri de portofolii, precum și fuziuni și achiziții.

Andrei Burz-Pînzaru, liderul practicii, este recomandat de Legal 500 ca având „una dintre cele mai bune abordări strategice din mediul juridic din România”, iar Patricia Enache, senior managing associate, este recomandată ca avocat-cheie.

De asemenea, Reff & Asociații | Deloitte Legal este recunoscută pentru calitatea serviciilor oferite cu privire la aspectele de reglementare care vizează sectorul financiar-bancar, asistând numeroase bănci, instituții de plată, fonduri de investiții, IFN-uri și societăți admise la tranzacționare pe piața de capital. 

Reff & Asociații | Deloitte Legal, una dintre cele mai importante societăți de avocați din România, oferă servicii ce acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, consultanță juridică de management, litigii, drept societar, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar, precum și optimizarea proceselor juridice și implementarea noilor tehnologii. Firma reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați, în 80 de țări.

Despre Șantierul Naval Damen Galați

Cu o suprafață de 53 de hectare și având aproximativ 1.500 de angajați, Şantierul Naval Damen Galaţi se numără printre cele mai mari unități de producție din cadrul Grupului olandez Damen.

De la preluarea de către Grupul Damen în 1999, Șantierul Naval Damen Galați a evoluat într-un șantier de fabricație de mare randament cu o producție însemnată. Expertiza și lanțul de aprovizionare atent gestionate s-au aflat la baza celor mai importante livrări Damen de până acum, concretizând pe deplin portofoliul de produse diverse al grupului.

Începând cu anul 1999, Șantierul Naval Damen Galați a livrat peste 500 de nave clienților din întreaga lume (printre acestea, mai mult de 30 de nave militare construite pentru 13 țări diferite, inclusiv țări membre ale NATO și UE).

Portofoliul companiei include nave de patrulare, nave offshore, feriboturi, drage și barje, super-iahturi, nave militare și remorchere. Grupul Damen operează 35 de șantiere navale aflate pe cinci continente și susținute de o rețea mondială de vânzări și servicii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.