Sarom Packaging, creștere cu 200% a ambalajelor de sticlă premium

Sarom Packaging a încheiat anul 2022 cu o creștere cu 200% a volumelor de sticlă premium și super premium livrate.

Edouard Săvoiu

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Eforturile la nivel mondial pentru protecţia mediului încep să îşi facă simţite efectele, iar piaţa de producţie a ambalajelor din sticlă este deja pe un trend ascendent. Numai anul trecut Sarom Packaging, unul dintre cei mai importanţi producători şi consultanţi de pe piaţa autohtonă, a avut o cifră de afaceri de aproape 41.5M RON, în 2022, în creștere cu 180% comparativ cu performanța obținută în anul 2021. 

Anul 2022 a continuat să aducă provocări multiple în multe domenii, inclusiv în producţia ambalajelor din sticlă. Contrar tendinţelor din alte sectoare de activitate, aici nu lipsa cererii a fost cea care a complicat activitatea.

„Pot spune că 2022 a fost un an dificil. Asta pentru că am resimţit efecte întârziate ale pandemiei, cât şi pe cele ale contextului politico-economic. Am avut un nou val de creşteri ale costurilor de producţie şi am fost nevoiți să găsim metode potrivite pentru a le gestiona. Ceea ce a presupus, în repetate rânduri, runde extinse de negocieri cu partenerii noştri producători de sticlă, în special în ceea ce priveşte capacitatea tehnică a acestora. Totul, pentru a ajunge să determinăm ce creşteri de preţuri sunt cu adevărat justificate şi nu speculaţii în contextul pieţei, spune Jacques-Edouard Săvoiu, managing director Sarom Packaging

În condiţiile în care, în Uniunea Europeană şi nu numai, se pune tot mai mult preţ pe sustenabilitate şi pe creşterea ratei de reciclare, piaţa producţiei ambalajelor din sticlă a devenit hipercompetitivă, în ultimii ani. Sticla este cel mai uşor material de reciclat, din punct de vedere al eficacităţii, putând fi refolosită 100%, iar asta se resimte nu doar în direcţia reciclării, ci şi a producţiei. UE este unul dintre cei mai mari producători de sticlă din lume, producţia în anul 2020 fiind de 36,8 milioane de tone, mai bine de 60% dintre acestea fiind folosită pentru realizarea de recipiente. 

În aceste condiţii, reprezentanţii companiei sunt de părere că anul 2022 a fost extrem de problematic din punctul de vedere al acoperirii cererilor pentru sticla standard, axându-se mai mult pe sticla de specialitate și consolidând trendul de creștere al companiei. Din aceasta perspectiva, au reușit sa dubleze numărul vânzărilor de ambalajele de sticlă premium și super premium, atât în ceea ce privește numărul de clienți, dar și veniturile. 

„Îndepărtându-ne puţin de contextul economic, ne-ar fi plăcut să putem răspunde solicitărilor de ambalaje de sticlă dedicată consumului casnic, B2C. Din păcate am fost nevoiţi să decalăm acţiunile în acest sens pentru că întregul volum de sticlă a fost prioritizat pentru clienţii noştri tradiţionali, onorând angajamentele faţă de aceștia”, adaugă  Jacques-Edouard Săvoiu.

În ceea ce îl privește anul 2023, focusul se va concentra atât pe cele 2 direcţii, cât şi pe zona de consultanţă, astfel încât clienţii companiei să îşi poată diversifica canalele de distribuţie şi să poată acorda o atenţie sporită exportului.

„Lucrurile sunt destul de diferite în funcţie de piaţa pe care activezi. Dacă ne uităm la Occident, dinamica noastră este bună. Cresc solicitările pentru sticla de calitate superioară, creşte conştientizarea în privinţa potenţialului sticlei pentru reciclare şi sustenabilitate. In acelaşi timp, scade atractivitatea utilizarii ambalajelor din plastic. În ceea ce priveşte însă ţara noastră, aceste trenduri nu s-au corelat încă cu puterea reală de cumparare a consumatorului final. Oricât şi-ar dori producătorii locali de alimente şi băuturi să facă o tranziţie rapidă către sticlă,  mai este nevoie de timp pentru alinierea la direcţia din Occident, direcţie care este însă foarte clară”, mai spune Jacques-Edouard Săvoiu.

Reprezentanţii companiei remarcă modul cum presiunea ultimilor ani se simte şi în cererile clienţilor, în special a celor din piaţa vinurilor si spirtoaselor, unde se pune tot mai mult accent pe diferenţiere şi specializare. Este în creştere numărul producătorilor care îşi doresc să se facă remarcaţi la raft, la fel cum creşte şi cel al producătorilor de produse non-alcoolice şi alimentare care aleg să utilizeze recipientele din sticlă.

„Un segment din ce în ce mai dinamic este şi cel de beauty & personal care. Produsele făcute în România încep să capteze atenţia consumatorului. Avem game diverse, iar din punct de vedere calitativ cred că sunt cel puţin la acelaşi nivel, dacă nu chiar superioare celor din Occident. Nu mai exista o bariera de perceptie legata de calitatea cosmeticelor made in Romania.  Adopţia sticlei ca ambalaj este accelerată, iar noi încercăm să venim în întâmpinarea acestor producători cu un serviciu 360, de la alegerea recipientului şi până la partea de producţie şi canale de distribuţie”, precizează Jacques-Edouard Săvoiu.

Pentru următorii 5 ani, reprezentanţii companiei se aşteaptă la o creştere semnificativă a solicitărilor pentru producţia ambalajelor din sticlă, corelata cu o creștere a turismului viticol şi a sectoarelor conexe. 

„În funcție de dinamica pieței, în 2023 sunt categorii de produse la care ne așteptăm la creșteri de peste 45%. Cel mai probabil, și în 2023 vom avea un trend ascendent al segmentului de ambalaje premium și super premium și o creștere importantă a ambalajelor dedicate alimentelor și băuturilor non-alcoolice. Și acest lucru ne va premite să menținem trendul actual de creștere, iar clienții să poată beneficia de expertiza noastră și servicii de consultanță în alegerea ambalajelor de sticlă potrivite pentru business-urile lor”, a concluzionat Edouard Săvoiu, managing director Sarom Packaging.

Sarom Packaging a fost fondată în 1992, la inițiativa tatălui proprietarilor actuali, care a lucrat timp de câteva decenii alături de grupul francez de renume în industria sticlei, Saint-Gobain. Compania și-a făcut debutul pe zona farma & cosmetice; în 2010, fiii fondatorului Sarom Packaging au revenit din Franța pentru a duce compania la următorul nivel prin diversificarea portofoliului de produse și extinderea rețelei de distribuție.

Jacques-Edouard Săvoiu, managing director Sarom Packaging, venea cu un background în producția de sticlă construit prin activitatea la Verallia Group, un alt mare jucător francez de pe piața de sticlă internațională. Paul-Eugène Săvoiu, chief operating officer Sarom Packaging, a folosit expertiza economică acumulată în decursul timpului, optimizând continuu operațiuniile companiei, susținând totodată demersurile privind digitalizarea. Sarom Packaging este o companie de familie, un aspect destul de frecvent în industria ambalajelor de sticlă, unde cunoștințele despre procesul extrem de complex de fabricație sunt transmise din generație în generație. Conducerea companiei pregătește deja a treia generație de profesioniști din familie, pentru continuarea afacerii.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.