ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Scădere cu 10% a schimburilor comerciale româno-germane (AHK)

Data:

Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România a scăzut puternic, cu 10%, în anul 2020, ca urmare a crizei provocate de pandemia de coronavirus, conform celor mai recente date publicate de Oficiului Federal de Statistică (Destatis), transmite AHK România.

Exporturile totale către România au fost, anul trecut, în valoare de 15,8 miliarde EUR (minus 5,9%), iar importurile au însumat 13,5 miliarde EUR, cu 14,4% mai puțin decât în 2019.

Cu un volum comercial bilateral de 29,36 miliarde EUR în 2020, România se situează pe locul 19 în rândul partenerilor comerciali ai Germaniei, potrivit rezultatelor preliminare.

Principalul partener comercial al Germaniei este China, cu un volum total de 212 miliarde EUR, urmată de Țările de Jos (173 miliarde EUR) și SUA (171,6 miliarde EUR).

După o scădere accentuată a schimburilor comerciale în lunile aprilie și mai 2020, a început în septembrie o redresare vizibilă, care a continuat până la sfârșitul anului. Deși a doua jumătate a anului a fost marcată de incertitudini din cauza restricțiilor impuse de pandemia Corona, comerțul bilateral s-a redresat mai bine decât se estimase.

Sebastian Metz

„Suntem încrezători că redresarea schimburilor comerciale din a doua jumătate a anului 2020 va continua și în 2021. Totul depinde însă în continuare de evoluția pandemiei. Cu îngrijorare pentru circulația mărfurilor și, prin urmare, pentru lanțurile de aprovizionare, urmărim măsurile de închidere a unor frontiere, cum a fost cea către Republica Cehă”, spune Sebastian Metz, Director general al AHK România.

„În general, companiile germane din România privesc cu mare încredere evoluția economică a României, mai ales având în vedere fondurile europene care îi stau la dispoziție – având totodată mari așteptări din partea Guvernului, și anume implementarea reformelor anunțate pentru următorii patru ani. Avem multe oportunități în această țară și potențialul este mare. Acum trebuie să depunem toate eforturile pentru a le fructifica”, rezumă Metz starea de spirit a economiei germane din România.

Despre AHK Romania

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără circa 600 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. 

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

DKV Mobility, noi certificări ESG

DKV Mobility a obținut din nou scoruri ridicate din...

Nazare: Pachetul de relansare economică 2026

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat la finalul ședinței...

România, prima la autobuze electrice Karsan

România a ajuns pe primul loc la nivel mondial...

Colliers – raport privind piața de retail modern

După un deceniu de creștere rapidă, piața de retail...

Peste 1.000 km pe zi cu un camion electric Renault

Compania elvețiană Hugelshofer Logistik a realizat recent un nou...

Taxiuri robotizate, la Hamburg

Freenow by Lyft a anunțat cel de-al treilea proiect...

BERGERAT MONNOYEUR ROMÂNIA: Viitorul construcțiilor este Om+Mașină+AI

Bergerat Monnoyeur România estimează că vom avea un an...

Directorul GFR, sub control judiciar – dare de mită

Directorul general al Grup Feroviar Român (GFR), Cristian Rădulescu,...