UPDATE: Legea a fost votată în plenul Senatului și merge la Camera Deputaților – for decizional. După votul final actul normativ va fi promulgat de președintele Nicușor Dan.
Scumpirea motorinei la 10 lei pe litru este stopată de Parlament, în sesiunea extraordinară, care a început pe 27 iulie.

Astfel, Senatul a instituit situația de criză în domeniul carburanților, după ce o măsură asemănătoare a încetat la sfârșitul lunii iunie, când partidele nu s-au înțeles să o mai susțină în Parlament.
Guvernul, fiind interimar după ce a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai, nu a putut prelungi OUG 19/2026 privind starea de urgență pe piața carburanților, aprobată în martie pentru trei luni. Aceasta, deoarece Executivul are acum doar atribuția de a gestiona treburile curente ale țării.
Între timp, scumpirea motorinei a continuat, ajungând la aproape 10 lei/litru. Iar cum Parlamentul a fost convocat în sesiune extraordinară pentru ultimele șase legi prevăzute în PNRR, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a venit cu un proiect de lege privind stoparea creșterii de preț a carburanților.
Comisia de Buget a Senatului a votat propunerea sa, iar câteva ore mai târziu, a venit și votul în plen. „Am propus o serie de amendamente care să aducă textul la realitatea de astăzi. Mulțumesc tuturor partidelor că ne-am pus azi de acord”, a declarat senatorul Alexandru Nazare, ministru interiar al Finanțelor.

Iată și celelalte precizările făcute de Alexandru Nazare, după ședința comisiei Senatului: „Față de situația din martie, piața de zi se comportă cu totul altfel și de aceea am propus să nu intrăm în modificarea TVA. Ar fi fost contrar dreptului UE și mâine-poimâine vin agențiile de rating.
În schimb, venim cu un mecanism de acciză dinamică, o reducere graduală a accizei între 5% și 25% care să opereze în funcție de mecanismele de piață. Astfel, odată cu adoptarea acestor amendamente, o să avem un act normativ care să răspundă nevoilor de azi ale pieței, luând în calcul și o realitate pe care nu trebuie să o negăm.
Este posibil, și am avut o consultare în cursul acestei dimineți cu toți operatorii din industria petrolieră, presiunea este foarte mare și există un risc de penurie. Deci trebuie să luăm în calcul acest lucru la introducerea unei plafonări. Însă prin amendamentele de azi ne adaptăm mai bine realităților de azi. Reducerea la acciză în prima treaptă este de 10%, asta înseamnă că o să avem o redecuere de 10% din momentul promulgării legii”.
Celelalte măsuri din propunerea legislativă:
1. Exportul de motorină se poate realizează doar cu acordul ministerului cu atribuții în domeniul economic și ministerul de resort. PSD spune căRomânia ar depinde de importuri de țiței în proporție de aproximativ 75%, astfel că e nevoie de măsuri precum obligația de limitare a exporturilor și a livrărilor intracomunitare de carburanți.
2. Adaosul comercial practic de operatorii economici care importă, distribuie și / sau comercializează benzină, motorină și țiței este limitat la cel mult 50% din media adaosului comercial înregistrat în anul 2025.
3. Se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conținut de biocarburant din volumele de benzină puse pe piață de la 8% la minim 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecție
4. Introducerea contribuției temporare de solidaritate. Scăderea încasărilor din acciză la motorină va fi compensată prin introducerea unei contribuții temporare de solidaritate aplicate operatorilor din sectorul combustibililor și al rafinării care înregistrează profituri în această perioadă de criză. Contribuția de solidaritate va fi de 60% din veniturile obținute din comercializarea țițeiului extras din zăcăminte situate pe teritoriul Romaniei.
Noua lege prevede că măsurile se vor aplica pentru 6 luni, perioadă care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni.
Prelungire prin Hotărâre de Guvern
Iar pentru a nu se mai ajunge în situația din iunie, când Guvernul interimar nu a putut prelungi starea de urgență în domeniul carburanților, perioada pentru măsurile din această lege va putea fi prelungită prin hotărâre de guvern.

Bogdan Ivan, ministrul demisionar al Energiei: „La nivelul de azi al prețurilor la motorină, acciza va fi scăzută cu 10%, ceea ce înseamnă o reducere de 34 de bani pentru fiecare litru. Nivelul se stabilește în funcție de evoluția simultană a cotațiilor Platts și a prețului mediu la pompă.
Dacă presiunea din piață crește, mecanismul intervine gradual: 51 de bani/litru (scădere cu 15% a accizei) pentru prețuri între 9,98-10,42 lei pe litru; 68 de bani/litru (scădere de 20% a accizei) pentru intervalul 10,42-10,85 lei/litru; 85 de bani/litru (scădere de 25% a accizei) pentru prețuri la pompă mai mari de 10,85 lei/litru.









