Serviciul de bunkeraj se efectuează în siguranţă în Portul Constanţa

În contextul noilor sancţiuni stabilite de statele Uniunii Europene (UE), la începutul acestei săptămâni, pentru importurile de petrol din Rusia, „apreciem că aprovizionarea cu combustibili la nave în Portul Constanţa nu poate fi afectată şi se va desfăşura în continuare în condiţii optime”, transmite Florin Goidea, directorul general al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa. 

Precizările transmise într-un comunicat semnat de Florin Goidea:

„În portul Constanţa, în acest moment, din cele trei barje licenţiate pentru efectuarea serviciului de aprovizionare combustibili la nave (bunkeraj), doar două mai efectuează acest serviciu, iar cea de-a treia şi-a încetat activitatea acum câteva luni, atunci când a fost instituit embargoul împotriva navelor ruseşti. Cele două barje pot efectua aprovizionarea navelor cu combustibili în rada portului Constanţa (în afara portului).

În prezent, în portul Constanţa sunt licenţiate nouă companii pentru aprovizionarea cu combustibili şi ulei la nave.

Firmele licenţiate pot alimenta navele la cheu cu ajutorul cisternelor, cu motorină, iar Oil Terminal poate alimenta prin conducte şi cu păcură.

Având în vedere că portul Constanţa nu reprezintă un punct nodal de aprovizionare cu combustibili pe rutele navelor, considerăm că nu vor fi blocaje în acest sens, în situaţia dată. 

Un punct nodal de aprovizionare a navelor cu combustibili (aşa cum sunt porturile Istanbul din Turcia sau Pireu din Grecia) aprovizionează zilnic zeci sau sute de nave, în timp ce în portul Constanţa ne referim la 600 de nave pe an.

Aşadar, în contextul noilor sancţiuni stabilite de statele UE, la începutul acestei săptămâni, apreciem că aprovizionarea cu combustibili la nave în Portul Constanţa nu poate fi afectată şi se va desfăşura în continuare în condiţii optime.

Aprovizionarea cu combustibili a navelor (serviciul de bunkeraj) în portul Constanţa este un serviciu economic realizat exclusiv de operatori privaţi, iar statul român, prin CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, nu are calitatea de a efectua acest serviciu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.