SGS România prezintă TransitNet, la TransLogistica 2025

SGS, lider mondial în domeniul testării, inspecției și certificării, invită companiile la TransLogistica România 2025, la Romexpo, în perioada 14-16 octombrie.

Evenimentul este unul de referință pentru sectorul transporturilor, logisticii și lanțului de aprovizionare din Europa Centrală și de Est. Expoziția reunește companii, furnizori de servicii, operatori logistici, transportatori, media și profesioniști din domeniu. Accesul este posibil pe baza înregistrării.

SGS România se află în Pavilionul B1, standul 8, unde îi invită pe clienți și parteneri să descopere serviciul TransitNet. Platforma digitală facilitează gestionarea garanțiilor vamale pentru tranzitul internațional al mărfurilor.

TransitNet le permite transportatorilor și operatorilor logistici să efectueze formalitățile vamale rapid și sigur, fără a fi necesară depunerea fizică a garanțiilor în fiecare țară. Prin acest sistem, SGS oferă clienților un mod eficient de a reduce costurile, a scurta timpii de tranzit și a asigura conformitatea cu reglementările vamale internaționale.

Prin prezența la TransLogistica, ne propunem să consolidăm un dialog continuu cu actorii din industrie și să oferim informații actualizate despre serviciile noastre integrate, menite să sprijine companiile în gestionarea proceselor complexe de transport și comerț internațional”, a declarat Tudor Suciu, business manager SGS România.

TransitNet este utilizat pe scară largă în peste 24 de țări, având o rată de respingere a declarațiilor de doar 0,4%. Cu peste 100.000 de declarații procesate lunar și 14.000 de clienți mulțumiți, platforma și-a demonstrat eficiența și fiabilitatea în domeniul tranzitului vamal.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.