Slatina: Parcarea masinilor, numai contra cost

 

Parcarea autoturismelor in municipiul Slatina va fi permisa, de la 15 septembrie, numai contra cost, pe baza unor permise sau tichete pentru parcare curenta sau ocazionala, in caz contrar existand riscul blocarii rotilor sau ridicarii masinilor.

Consilierii locali din Slatina au aprobat vineri, in sedinta extraordinara, tarifele si regulamentul pentru amenajarea, intretinerea si exploatarea parcarilor. Tichetele si permisele de parcare se elibereaza deja la automatele amplasate pe strazi si la casieriile primariei, la benzinarii si chioscuri de ziare. Blocarea rotilor si ridicarea masinilor fara permise sau tichete va incepe dupa 15 septembrie, pana atunci posesorii masinilor avand la dispozitie o perioada de acomodare cu noul sistem.

Parcarile sunt exploatate si administrate de Imobiliare Consloc, o firma a Consiliului Local Slatina, iar 70% din venituri vor fi directionate catre bugetul local si restul catre societatea comerciala. Pentru parcarile din preajma blocurilor, permisul de parcare costa 150 de lei anual si 15 lei pe saptamana, iar in parcarile ocazionale (in zona bancilor, spatiilor comerciale, pietelor) tichetele costa 1,5 lei pentru doua ore. Noaptea, posesorii de permis pentru parcari curente vor putea lasa masinile fara sa plateasca suplimentar.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.