Proiectul de lege privind interzicerea obligării conducătorilor auto din transportul rutier de mărfuri la efectuarea operațiunilor de descărcare/încărcare a mărfurilor transportate a fost adoptat tacit de Senat.

Proiectul legislativ a fost înregistrat, pe 24 februarie, spre dezbatere și adoptare la Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
„Conducătorii auto angajați ai operatorilor de transport rutier nu pot fi obligați, prin contract individual de muncă, contract de transport, dispoziție internă a angajatorului sau solicitare din partea beneficiarului transportului, furnizorului mărfurilor sau intermediarilor, să efectueze operațiuni de descărcare/încărcare a mărfurilor transportate”, prevede proiectul de act normativ.
Obligația descărcării/încărcării mărfurilor revine beneficiarului transportului, furnizorului mărfurilor sau intermediarilor, după caz, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Prin excepție, șoferii „pot efectua operațiuni de descărcare a mărfurilor în cazul transporturilor specializate, atunci când natura transportului impune în mod obiectiv acest lucru, respectiv în cazul transporturilor vrac, transporturilor de combustibili, transporturilor cu auto-betoniera, transporturilor de animale vii, însă fără ca excepția să se limiteze numai la acestea”.
Proiectul de lege mai prevede că orice clauză contractuală sau dispoziție prin care şoferii sunt obligați să descarce sau să încarce mărfuri, în afara excepției de mai sus, este nulă de drept.
Amenzi
Încălcarea prevederilor acestei legi constituie contravenție şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei aplicată operatorului de transport, beneficiarului transportului, furnizorului mărfurilor sau intermediarilor.
Aceștia „pot solicita documente justificative privind efectuarea transporturilor şi pot efectua verificări la sediul social al operatorilor de transport, precum şi la locurile de încărcare sau descărcare a mărfurilor respectiv la furnizori, beneficiari sau intermediari”, stipulează proiectul de act normativ.
Normele metodologice de aplicare vor fi elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarității Sociale, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi – în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.









