ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Sondaj Ascendis: Recrutarea agenților de vânzări, misiune dificilă

Data:

Doi din trei angajatori cheamă la interviu cel puțin 10 candidați pentru un post de agent de vânzări, relevă cel mai recent sondaj realizat de Ascendis, ale cărui rezultate au fost transmise redacției.

Florin Rădulescu

Totodată, 68% dintre companiile care recrutează agenți de vânzări fără experiență sunt nevoite să vadă cel puțin 10 candidați la interviu. Studiile superioare, cazierul curat și cunoașterea unei limbi străine sunt principalele criterii la care angajatorii se uită atunci când recrutează oameni de vânzări.

Companiile din România au 420.000 de angajați în domeniul vânzărilor, potrivit Inspecției Muncii.

„Avem mulți antreprenori cu idei de business și produse bune care, din păcate, nu reușesc să le pună pe piață la adevărata lor valoare. Investiția într-o echipă comercială este la fel de importantă ca investiția în produs. Poate chiar mai importantă. Pentru că este un diferențiator greu de copiat. În România nu există o școală de vânzări care să formeze viitorii specialiști în domeniu”, a declarat Florin Rădulescu, managing partner Ascendis.

La finalul lunii ianuarie 2025, un număr de aproximativ 420.000 de angajați din România aveau contracte de muncă înregistrate cu ocupații în domeniul vânzărilor, potrivit datelor furnizate de Inspecția Muncii, la solicitarea Ascendis. 

Un procent de 42% dintre companiile care recrutează angajați fără experiență în domeniul vânzărilor văd, în medie, 10 candidați la interviu, iar 10% dintre companii intervievează chiar și 20 de candidați, mai arată rezultatele sondajului.

Ciprian Rozoleanu

„Tinerii care termină liceul sau facultatea nu își spun: «Voi lucra în vânzări după absolvire». Cu toate acestea, de cele mai multe ori, cei care ocupă poziții de leaderhsip în organizații provin din roluri de vânzări, pentru că acestea sunt vitale pentru succesul unei companii. Vânzătorii cu adevărat buni sunt foarte rari, pentru că performanța lor este generată în principal de înclinațiile personale pentru vânzare și prea puțin de formarea profesională. Abilitatea de a vinde un produs sau un serviciu se poate dezvolta astfel încât performanța în vânzări să devină certă și predictibilă. Ascendis a creat Școala Comercială, un program complet de instruire, cu o programă modulară de studiu, în care trainerii supervizează dezvoltarea competențelor angajaților comerciali, vânzători și manageri, de la stadiul de începător la stadiile avansat și expert”, a declarat Ciprian Rozoleanu, consultant senior și coordonator al Școlii Comerciale din cadrul Ascendis.

Școala Comercială Ascendis, înființată în februarie 2025, se adresează echipelor de vânzări din toate domeniile de activitate și este program complet de training, evaluare și studii de caz aplicate însoțit de monitorizare asistată de inteligența artificială și ghidare în implementare prin intervenția constantă a trainerilor, timp de 12 luni de la finalizarea fiecărui modul.

Lipsa instruirii angajaților din vânzări generază pierderi importante în companii, care se traduc inclusiv printr-o fluctuație de personal ridicată în acest departament. 65% din respondenți consideră că un nivel de 10% pe an al fluctuației de personal este benefică în cadrul departamentelor de vânzări dar, în cazul a 25% dintre companii procentul fluctuației de personal anuale din departamentul de vânzări este cuprins între 20% și 40%, mai arată rezultatele sondajului Ascendis.

Lipsa de performanță (19%), presiunea ridicată pentru atingerea obiectivelor (18%) și lipsa motivației angajaților (17%) sunt principalele trei motive care generează fluctuație de personal în departamentele de vânzări, în opinia liderilor chestionați. Cauzele principale pentru motivele enunțate sunt lipsa de cunoștințe sau metoda precară de lucru.

Sondajul „Nivelul de instruire a echipelor de vânzări din România” a fost realizat de Ascendis, în perioada 17-28 februarie 2025, pe un eșantion de 229 de directori generali, comerciali, de resurse umane și de vânzări, din companii din diverse sectoare de activitate din România.

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

O nouă priză de încărcare CCS cu control integrat

Această componentă combină funcții care anterior erau separate. CHARX...

CTP Romania. Oportunități într-o comunitate solidă

CTP creează comunități. Iar parcurile industriale, aflate în proprietatea...

Hankook – rezultate în 2025

Producătorul de anvelope premium Hankook a obținut, în 2025,...

SGS România se afiliază Romalimenta și CCIFER

SGS România devine membră a Federației Romalimenta și a...

Hankook devine partener global al FIA

Producătorul de anvelope Hankook devine partener global, cu efect...

Piața spațiilor industriale și logistice, în 2025

Piața spațiilor industriale și logistice din România a continuat...

Sunswap produce semiremorci frigorifice autonome

Sunswap este un dezvoltator din Marea Britanie de echipamente...

Parteneriat Model Solution-ArtCenter College of Design

Model Solution Co., Ltd. a încheiat un acord cu...