ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Sondaj BEI privind investițiile din România

Data:

Majoritatea firmelor românești (90%) au luat măsuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, la fel ca alte companii din Europa, conform sondajului realizat de Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI).

Companiile din România au luat măsuri cum ar fi reducerea deșeurilor, reciclarea, economisirea energiei și adoptarea unor tehnologii mai curate, arată noile rezultate pe țară ale sondajului Grupului Băncii Europene de Investiții (EIBIS).

Conform datelor naționale, este mai probabil ca firmele românești, comparativ cu alte firme din UE, să fi limitat cantitatea de deșeuri, să fi reciclat și investit în tehnologii mai puțin poluante, dar mai puțin probabil să-și fi îmbunătățit eficiența energetică, potrivit comunicatului transmis redacției.

EIBIS este un raport anual bazat pe sondajul a aproximativ 13.000 de firme din toate statele membre ale UE, plus un eșantion din Statele Unite. Principalele rezultate ale sondajului au fost publicate în octombrie 2024, arătând că întreprinderile din UE ocupă un loc fruntaș în ceea ce privește investițiile în atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea.

Rapoartele de țară detaliate pentru fiecare stat membru în parte au fost publicate pe 12 februarie. Principalele concluzii pentru România includ:

  • investițiile se situează cu 27% peste nivelurile de dinaintea pandemiei;
  • ponderea firmelor investitoare este de 70 %, sub media UE de 87 %;
  • ponderea firmelor inovatoare din România este egală cu media UE, cu 3 din 10 care raportează activități de inovare;
  • incertitudinea privind viitorul, cheltuielile cu energia și insuficiența personalului calificat rămân principalele preocupări pentru întreprinderile din România.

 

„Întreprinderile românești dau dovadă de reziliență și optimism, chiar și pe fondul incertitudinilor economice globale. Grupul BEI își menține angajamentul de a sprijini ambițiile de investiții ale țării, asigurându-se că întreprinderile locale din România au acces la finanțarea de care au nevoie pentru a prospera într-un peisaj global competitiv”, a spus vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris.

Rezultatele sondajului sunt incluse în Raportul anual privind investițiile, publicația emblematică a Departamentului economic al Grupului BEI, care evaluează perspectivele de investiții pentru economia europeană. Următorul Raport privind investițiile va fi publicat pe 5 martie 2025 în cadrul Forumului anual al Grupului BEI de la Luxemburg.

Forumul anual reunește principalele părți interesate din domeniile guvernamental, comercial și financiar pentru a face schimb de opinii cu privire la prioritățile de investiții care sprijină politicile europene, inclusiv decarbonizarea industrială, inteligența artificială, uniunea piețelor de capital, securitatea, locuințele și extinderea UE. Tema evenimentului din acest an este Investiții într-o Europă mai durabilă și mai sigură.

 

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

„Guvernul împinge industria feroviară spre colaps și șomaj în masă”

Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR)...

Dacia Sandriders a câștigat Dakar-ul

Ediția a 48-a a Raliului Dakar, cea mai dură...

DE LA SIMPLU APEL, LA INTEGRITATE GARANTATĂ. Cadrul legal: fundamentul unui sistem de încredere

Sistemul Call-center anticorupție reprezintă un mecanism reglementat, prin care...

BYD are încărcătoare de 1,5 MW

BYD a prezentat bateriile Blade litiu-fier fosfat (LFP) de...

TRANSPORTUL NAȚIONAL DE PERSOANE. Din Monitorul Oficial, la jungla de pe șosele (II)

Transportul elevilor constituie o altă temă care influențează, în...

Guvernul a majorat la 4.325 de lei salariul minim, de la 1 iulie

Guvernul a aprobat, pe 12 martie, Hotărârea privind majorarea...