Stadiul lucrărilor la viaductul Cârcea, după deraierea unui marfar

CFR SA prezintă în 22 august stadiul intervențiilor în zona viaductului Cârcea, unde în data de 12 august 2018 a deraiat un tren aparținând operatorului de marfă Grup Feroviar Român (GFR).

Astfel, Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că în această perioadă echipele de intervenție au lucrat pentru degajarea zonei de materialul rulant (locomotiva și vagon) deraiat rămas suspendat pe pod. Deoarece în zonă nu se poate interveni cu macaraua feroviară, este nevoie de intervenția cu o macara rutieră de mare tonaj (600 tone).

“Precizăm faptul că au fost parcurse toate etapele și s-a finalizat contractarea unei firme care va realiza lucrările de înlăturare a materialului rulant aflat pe firul I al viaductului Cârcea, în vederea eliminării pericolelor existente constituite de aceste vehicule feroviare (locomotivă și vagon) si redeschiderea circulației feroviare pe firul II între stațiile CF Malu Mare și Banu Mărăcine”, se arată în comunicatul remis redacției.

În prezent se execută lucrările de realizare a unei platforme, care este necesară montării și poziționării macaralei de mare tonaj, urmând apoi să fie adusă și montată macaraua pe poziție.

Lucrările propriu-zise de înlăturare a materialului rulant aflat pe fir I al viaductului Cârcea vor fi terminate până la data de 4 septembrie 2018.

După degajarea zonei unde s-a produs evenimentul (firul I), circulația feroviară va putea fi reluată pe firul II în condiții de siguranță.

CFR SA reamintește că în data de 12 august a deraiat un marfar pe firul I al viaductului Cârcea, prin depășirea de către mecanicul de locomotivă a semnalului de circulație aflat pe culoarea roșie.

Trenul a intrat pe firul I de circulație, pe distanta Malu Mare – Banu Maracine, pe care accesul era interzis pentru circulația trenurilor, întrucât era închis pentru efectuarea lucrarilor de reparație capitală.

Locomotiva și un vagon al trenului au deraiat și au rămas suspendate pe pod, iar 6 vagoane din compunerea trenului s-au răsturnat în valea traversata de viaductul Cârcea.

După evaluarea  primară de către personalul de specialitate CFR, s-a hotârât ca traficul feroviar să fie deviat pe ruta ocolitoare  Caracal – Piatra Olt – Craiova, până la stabilirea variantelor definitive de reluare a circulației pe Magistrala CF 900 pe distanța Craiova – Caracal.

“Menționăm ca s-a luat măsura devierii circulației trenurilor pe ruta ocolitoare pentru efectuarea în totalitate a operațiunilor de înlăturarea a materialului rulant (locomotivă +vagon) aflat pe viaduct, pe firuI I, în condiții  de maximă siguranță”, precizează operatorul feroviar național.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.