Studiu: 50% dintre tineri ar încheia o asigurare de accident

Generația Z este preocupată de siguranță: 50% dintre tineri ar încheia o asigurare pentru spitalizare cauzată de boală sau accident, iar segmentul foarte tânăr, 16-18 ani, este cel mai interesat de asigurarea în caz de accident.

Sînziana Maioreanu

Totodată, peste 70% dintre respondenți consideră utile asigurările de viață. Tinerii sunt interesați de încheierea unei asigurări cu componentă de a doua opinie medicală, în proporție de 55%, iar 23% dintre tinerii cu vârste între 16 și 24 ani au deja asigurare de viață.

Rezultatele studiului, transmise ZIUA CARGO:

Interesul pentru siguranță și planificare financiară manifestat de generația Z, care cuprinde tinerii cu vârste între 16 și 24 ani, este ridicat. Astfel, 23% dintre aceștia declară că au asigurare de viață, iar 71% o consideră un instrument financiar util. Rezultatele au fost relevate în studiul „Insights PulseZ”, realizat de organizația Romanian Business Leaders (RBL), în parteneriat cu Aegon România, în perioada iunie – iulie 2021. 

Cercetarea, care a inclus circa 1.200 de tineri din România, s-a concentrat pe mai multe aspecte care țin de atitudinea pe care persoanele aparținând generației Z o au față de bani, administrarea resurselor financiare și preferințele de consum. În ceea ce privește interesul pentru încheierea unei asigurări de viață într-un an sau doi, mai mult de jumătate dintre tineri sunt interesați de asigurări pentru sănătate, în caz de boală gravă sau în situația în care vor să verifice corectitudinea unui diagnostic. 

De asemenea, 50% dintre participanții la cercetare ar opta pentru o asigurare de viață cu spitalizare provocată de boală sau accident. Cel mai ridicat interes pentru asigurările de accidente se manifestă în rândul celui mai tânăr segment dintre cei intervievați. Astfel, 41% dintre persoanele de 16 – 18 ani s-ar asigura împotriva unui accident rutier, casnic, survenit în timpul diverselor activități sportive etc. 

Tinerii cu vârste cuprinse între 22 și 24 de ani sunt interesați în mod deosebit de cumpărarea unei asigurări cu economisire pentru o planificare financiară pe termen lung.

Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România: „Ne-am implicat în cercetare, pentru că suntem puternic interesați de generația foarte tânără, ei fiind viitorii beneficiari ai produselor Aegon. Concluziile cercetării ne-au impresionat plăcut, pentru că arată că tinerii sunt responsabili și maturi, gândindu-se foarte serios la viitor, inclusiv în ceea ce privește planificarea financiară. Studiul ne arată, de exemplu, că cei mai mulți tineri asociază asigurările de viață cu oamenii responsabili, și peste 67% dintre respondenți cred că asigurările sunt necesare oricui. Aceste concluzii ne fac să fim destul de optimiști că va urma o creștere mai accentuată a preocupării pentru securitatea financiară, la nivelul întregii populații.” 

Despre Aegon

Aegon România face parte dintr-unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, specializat în asigurări de viață, planuri de pensie și soluții pentru investiții. Aegon are, la nivel mondial, o tradiție de peste 175 de ani. În total, cei peste 22.300 de angajați ai companiei oferă servicii financiare pentru aproximativ 34,4 de milioane de clienți din America, Europa și Asia. Aegon a intrat pe piața din România în 2007, prin compania de pensii private, și în 2008 prin compania de asigurări de viață. În prezent, Aegon are în România peste un milion de clienți și 150 de angajați.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.