SYSTRA cumpără Sws Engineering și intră în România, prin subsidiară

Compania internațională de infrastructură de transport și soluții de mobilitate SYSTRA a încheiat tranzacția de preluare a grupului italian Sws Engineering și a intrat, astfel, în România, prin preluarea subsidiarei locale. Proiectul a fost gestionat local de casa de avocatură ONV LAW. 

Mihai Voicu

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Prezent în România cu un birou la București, grupul italian Sws Engineering este unul dintre marii furnizori europeni de servicii de inginerie civilă, amenajare a teritoriului și topografie. Prin intermediul holdingului său, Sws Engineering Group are subsidiare operaționale în Italia, Canada, Statele Unite ale Americii, Turcia, Regatul Unit, Norvegia și România.

O companie originară din Franța, SYSTRA este unul dintre cele mai importante grupuri internaționale de inginerie și consultanță, specializat în soluții de transport public și mobilitate. Compania este activă de peste 60 de ani și oferă servicii pentru dezvoltarea, îmbunătățirea și modernizarea infrastructurilor și sistemelor de transport ale orașelor și regiunilor din peste 50 de țări din toată lumea, atât în Europa cât și în Orientul Mijlociu sau Asia. SYSTRA numără peste 7.500 de angajați în toată lumea și generează un business anual de aproape 700 milioane de euro.

Piata internațională de M&A (fuziuni și achiziții) a fost relativ dinamică anul acesta, în contextul în care business-ul global tinde să se consolideze, ca raspuns la evoluțiile economice ale ultimilor 2 ani, cât și ca reacție la efectele economice ale pandemiei. Alături de sectorul de infrastructură, avem semnale privind intrarea unor noi jucători în România în perioada următoare și dinspre alte domenii – precum cel de energie, tehnologie, sănătate sau real estate,” declară Mihai Voicu, Partener ONV LAW. 

„Tranzacția a fost condusă la nivel internațional de către UGGC Avocats, una dintre cele mai mari case de avocatură independente din Franța, iar un număr total de peste 20 avocați specializați în M&A din 8  țări au fost de asemenea implicați. Echipa ONV LAW a fost reprezentată de avocații de business Ana-Maria Petrescu – Senior Associate, Lorena Ciobanu – partener și Mihai Voicu – Partener și Coordonator al Diviziei Business Law. Atât UGGC Avocats cât și ONV LAW sunt parte a rețelei globale de case de avocatură independente Interlaw. 

ONV LAW este una dintre cele mai dinamice companii independente de pe piața locală.  Fondată în 2000, ONV LAW acordă consultanță juridică clientilor privați și instituționali în domenii precum achiziții publice și concesiuni, market entry, dreptul aviației și infrastructură aeroportuară, dreptul societar, dreptul muncii, dreptul concurenței, dreptul mediului, precum și dreptul digital.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.