Tariceanu renunta la afacerea Citroen

 

Calin Popescu-Tariceanu a renuntat complet la vanzarile marcii Citroen, dupa aproape 20 de ani de cand a adus in Romania brandul francez, marca prin care fostul premier a ajuns in prim-planul industriei auto romanesti.

 

\”Activitatea Automotive Trading Services in ceea ce priveste marca Citroen va continua in Baneasa doar pentru service, nu si vanzarea de masini. Angajatii de la showroomul Citroen din Pipera vor fi mutati la centrul din Baneasa\”, a declarat Bogdan Bucurescu, directorul general al Automotive Trading Services (ATS), scrie Ziarul Financiar.

Compania detinuta 85% de fostul premier si 15% de Bogdan Bucurescu, directorul companiei, este in continuare dealer al marcii Ford si importator al motocicletelor Harley Davidson. ATS este primul jucator din auto care renunta complet la o marca, dupa ce in 2007 s-a transformat din importator in dealer prin preluarea directa a activitatii de importator de Citroen Romania, iar acum a renuntat si la activitatea de vanzari pastrand-o doar pe cea de service. Cele mai bune rezultate pentru ATS au fost inregistrate in 2006, atunci cand compania a rulat aproape 55 mil. euro si a inregistrat un profit net de aproape 3 mil. euro, an in care ca importator compania a vandut peste 3.500 de masini.

Cele mai mari exituri din auto din ultimii ani au fost cele ale lui Ion Tiriac, care anul trecut a predat activitatea de import a marcii Ford catre divizia de importuri a Ford Romania, companie care detine uzina auto de la Craiova, iar la finele lui 2009 a vandut catre Daimler AG pachetul de 49% din actiunile detinute la Mercedes-Benz Romania. In ambele cazuri insa, Tiriac a ramas dealer al celor doua marci prin intermediul retelei de retail TiriacAuto.

 

Ford si Harley Davidson, favorite

Compania ATS a devenit de la 1 august anul trecut si dealer Ford, prin transformarea centrului auto din Baneasa intr-unul din cele mai mari dealershipuri Ford la nivel national. In aceeasi locatie de pe DN1, Tariceanu a investit aproape un milion de euro in amenajarea unui showroom al marcii de motociclete Harley Davidson, brand importat oficial de ATS. Sub mandatul sau de premier, Ford Europa a preluat pachetul majoritar al actiunilor de la Automobile Craiova, companie care acum a devenit Ford Romania.

Tariceanu este unul dintre oamenii de afaceri care au pus bazele pietei auto romanesti in prima parte a anilor \’90, fiind membru fondator al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile, a carei presedintie a detinut-o intre 1994-1997 si 2001-2003. In acelasi timp, infiintata in 1993, ATS a fost printre primii importatori oficiali din Romania dupa 1989, alaturi de Romcar si Autorom, fostii importatori Ford si Mercedes-Benz parte a Tiriac Holdings.

Reteaua Citroen din Capitala este alcatuita din doua centre ale dealerului S.D. Prestige Impex, unul in partea de sud a Bucurestiului si unul in partea de nord, in Pipera. Reteaua s-a extins in a doua parte a anului trecut cu doua noi investitii pe piata locala, una la Constanta, realizata de Grupul Radacini, care mai detine dealeri ai marcilor Opel, Chevrolet, Suzuki, Mazda si Cadillac, si una in partea de nord a Capitalei prin dealerul SD Prestige, in urma unei investitii de 200.000 de euro in amenajarea unui showroom. Cel mai nou intrat in reteaua Citroen este compania TiriacAuto, divizia de retail auto a Tiriac Holdings, care a inaugurat un showroom al marcii in Bacau.

Citroen: Dealerul Citroen din b-dul Barbu Vacarescu al ATS functiona intr-un spatiu inchiriat. Compania nu avea semnat un contract de dealer cu Citroën Romania, ci functiona ca un agent de vanzari al dealerului marcii franceze din Brasov. In primele doua luni ale acestui an, vanzarile Citroen pe piata locala au inregistrat o crestere de peste 40% comparativ cu perioada similara a anului trecut, la 242 de autovehicule, cresterea fiind determinata in primul rand de o apreciere de aproape 400% a vanzarilor de utilitare, in timp ce pe segmentul turismelor vanzarile au continuat sa scada cu 24%, la 107 unitati. In Capitala, Citroen a vandut anul acesta 38 de autoturisme.

Ford: Reteaua Ford din Capitala este alcatuita din cinci centre ale Romcar Motors (Ion Tiriac), Business Develop ment Team (Stefan Simion), doua ale Colina Motors (Marius Pitigoi), Neste Automotive si ATS (Calin Popescu-Tariceanu). Anul acesta a comercializat peste 600 de unitati, in scadere cu aproximativ 40%, potrivit statisticilor APIA. In Bucuresti a comercializat aproape 240 dintr-un total de 517.

Harley-Davidson: Automotive Trading Services a mai inchis la inceputul lunii septembrie showroomul de motociclete Harley-Davidson din Constanta, potrivit datelor de pe Monitorul Oficial. Showroomul Harley-Davidson din Constanta de 150 mp, amplasat in zona centrala a orasului, a fost inaugurat in primavara acestui an, iar in cadrul acestuia se comercializau atat motociclete, cat si echipamente de protectie, vestimentatie si lifestyle. ATS a vandut anul trecut aproximativ 50 de motociclete Harley-Davidson, in crestere cu aproape 25% fata de anul anterior. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.