TAROM cumpără 5 avioane noi. Ministrul Lucian Șova, la semnarea contractului

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a participat în 16 iulie, la Londra la ceremonia de semnare a contractului prin care TAROM achiziționează cinci aeronave Boeing 737-MAX 8, construite special pentru operatorul nostru național.

Semnarea acestei comenzi ferme între compania TAROM, reprezentată de directorul general Wolff Werner-Wilhelm și Boeing, prin Kevin G. McAllister – președinte și director executiv al Boeing Commercial și Ihssane Mounir – vice-președinte de marketing și vânzari, a avut loc în cadrul Târgului aviatic Farnborough International Airshow, evenimentul aerospațial al anului din Europa. Aparatele vor fi livrate până în anul 2023, dar între timp va continua înnoirea flotei TAROM.

Comanda de astăzi face parte dintr-un contract mai amplu care, pe lângă cumpărarea celor cinci aparate Boeing 737-MAX 8, prevede și începerea procedurilor pentru ca Direcția Tehnică a TAROM să devină partener oficial Boeing, precum și achiziția în leasing operational a celor două aeronave 737-800 Next Generation, aflate deja în flota TAROM.

“Reînnoirea flotei TAROM, inclusiv în parteneriat cu prestigioasa companie Boeing, face parte dintr-o strategie pe termen lung a Companiei Naționale de Transporturi Aeriene. Cele cinci noi aparate de zbor 737 MAX 8 ne promovează în rândul jucătorilor importanți de pe piața transporturilor aeriene. Este un contract pe care îl consider un pas decis din partea TAROM în direcția corectă”, a declarat ministrul Lucian Șova.

Participarea delegației Ministerului Transporturilor, alături de Directorul General TAROM, la ceremonia de la Londra transmite un mesaj de încredere în revitalizarea companiei naționale pentru transporturi aeriene.

Majoritatea guvernelor din Europa și de peste ocean se află la acest eveniment. Prezența reprezentanților Guvernului României la Farnborough oferă oportunități reale de colaborare și dezvoltare a relațiilor punctuale cu partenerii noștri, inclusiv pe componenta de transporturi aeriene.

Extinderea flotei TAROM cu alte cinci aeronave reprezintă încă un pas important pentru îndeplinirea obiectivelor propuse în Programul de Guvernare și pentru consolidarea Companiei Naționale TAROM pe piața de profil.

Modelul Boeing 737 MAX 8 este dotat cu motoare de tehnologie avansată și este îmbunătățit pentru a oferi mai mare eficiență și fiabilitate.

Târgul aviatic de la Farnborough reunește, până în 22 iulie, peste 70 000 de reprezentanți ai industriei aerospațiale care își prezintă cele mai noi tehnologii din domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.