ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

TAROM și Scandinavian Airlines – codeshare

Data:

TAROM și Scandinavian Airlines (SAS) au lansat un parteneriat de tip codeshare, potrivit unui comunicat. Acordul comercial oferă pasagerilor acces la rețelele de rute combinate ale celor două companii aeriene, prin zboruri operate în cadrul alianței SkyTeam.

În baza acordului, Bucureștiul este conectat cu destinații precum Copenhaga, Oslo și Stockholm, cu escală prin huburi europene importante, inclusiv Amsterdam, Bruxelles, Frankfurt și Praga.

Biletele pentru zborurile operate în regim codeshare sunt disponibile începând cu 3 februarie, pentru zboruri cu data de început 9 februarie 2026. Biletele pot fi achiziționate de pe tarom.ro sau prin agențiile partenere TAROM.

Pe întreaga durată a călătoriei, pasagerii TAROM și SAS vor avea anumite beneficii:

• check-in într-o singură operațiune și etichetarea bagajelor până la destinația finală;
• servicii SkyPriority, care includ check-in și îmbarcare prioritare pentru pasagerii Business Class și membrii SkyTeam Elite Plus;
• acces gratuit la lounge-urile SkyTeam pe parcursul călătoriei pentru membrii Elite Plus și pasagerii Business Class;
• acumulare de mile pentru întregul itinerar în programul de fidelitate Flying Blue pentru pasagerii TAROM și în programul EuroBonus pentru pasagerii SAS.

Vor mai exista beneficii suplimentare privind limita de bagaje pentru pasagerii Elite Plus și Elite, în cadrul programului SkyTeam Elite Customer Recognition, aplicabile de la îmbarcare până la destinația finală.

„Parteneriatele dintre membrii SkyTeam sunt concepute pentru a îmbunătăți experiența de călătorie și reprezintă un element definitoriu al calității oferite de companiile aeriene tradiționale. Începând din 3 februarie, un singur bilet și un singur check-in pentru bagaje fac călătoriile din București către principalele destinații scandinave mai simple și mai eficiente”, a declarat Bogdan Costaș, director general TAROM.

„Acest nou parteneriat cu TAROM marchează un pas important în consolidarea conectivității dintre Scandinavia și România. Prin combinarea rețelelor noastre și prin asigurarea unor conexiuni fluide via huburi europene cheie, oferim clienților mai multă libertate de alegere, flexibilitate și confort pe parcursul călătoriei. Împreună cu TAROM, ne propunem să oferim o experiență de călătorie coerentă și fiabilă pentru toți pasagerii”, a declarat Paul Verhagen, vicepreședinte executiv și chief commercial officer al SAS.

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

DKV Mobility, noi certificări ESG

DKV Mobility a obținut din nou scoruri ridicate din...

Nazare: Pachetul de relansare economică 2026

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat la finalul ședinței...

România, prima la autobuze electrice Karsan

România a ajuns pe primul loc la nivel mondial...

Colliers – raport privind piața de retail modern

După un deceniu de creștere rapidă, piața de retail...

Peste 1.000 km pe zi cu un camion electric Renault

Compania elvețiană Hugelshofer Logistik a realizat recent un nou...

Taxiuri robotizate, la Hamburg

Freenow by Lyft a anunțat cel de-al treilea proiect...

BERGERAT MONNOYEUR ROMÂNIA: Viitorul construcțiilor este Om+Mașină+AI

Bergerat Monnoyeur România estimează că vom avea un an...

Directorul GFR, sub control judiciar – dare de mită

Directorul general al Grup Feroviar Român (GFR), Cristian Rădulescu,...