Taxele abuzive de utilizare a drumurilor impuse de autorităţile locale ar putea deveni ilegale

Comisia pentru Industrii și Transporturi din cadrul Camerei Deputaților a votat un raport final pentru modificarea Ordonanţei Guvernului 43/1997 privind regimul drumurilor, care include o serie de modificări foarte importante, cerute de patronatele din transporturi. Potrivit declaraţiilor făcute de către deputatul PSD Lucian Şova, printre amendamentele pe care Comisia le-a transmis plenului Camerei Deputaţilor se numără cele privind scoaterea în afara legii a taxelor abuzive impuse de către autorităţile locale, precum şi reducerea amenzilor la un cuantum stabilit de comun acord cu patronatele.

Tot prin modificările operate, CNADNR îşi ia angajamentul (aspect reglementat) ca, dacă generează o rută ocolitoare, care poate cuprinde drumuri judeţene, aceasta să nu includă taxe locale, astfel încât transportatorii să o poată folosi fără a fi afectaţi de restricţii de tonaj. În acelaşi timp, Comisia pentru Industrii şi Servicii a votat pentru reintroducerea AST-urilor pentru supratonaj. „Consider că această autorizaţie pentru supratonaj reprezintă un mijloc prin care un transportator poate fi adus în legalitate într-o situaţie în care, poate fără vina lui, are încărcătură mai multă. Acest AST permite, însă, încărcarea numai în limita maximă admisă de către constructorul camionului şi reprezintă un venit în plus pentru întreţinerea drumurilor. Este puţin probabil ca operatorul de transport să dea jos marfa din camion o dată ce este încărcat de client, iar siguranţa nu este periclitată, în condiţiile în care vehiculul a fost proiectat pentru respectiva masă şi răspunde corect din punct de vedere tehnic“, a precizat Lucian Şova. Deputatul PSD a apreciat că actul normativ va intra în plen în cel mult două săptămâni, ţinând cont că atât parlamentarii, cât şi CNADNR şi transportatorii, au fost de acord cu modificările stabilite privind Ordonanţa 43. „Voinţa USL este de a implementa acest act normativ în forma discutată cu partenerii sociali şi reprezintă un exemplu de bună cooperare între Parlament, administraţie şi patronate“, a concluzionat Lucian Şova. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.