Taximetriștii de la aeroporturi, verificați

Poliţiştii de la Transporturi și de la Rutieră au verificat legalitatea activității de taximetrie în zona aeroporturilor internaţionale “Henri Coandă” Bucureşti și pe cele din Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi.

În doar 2 ore, la data de 18 ianuarie au fost verificate 260 de autoturisme, au fost aplicate 94 de sancțiuni contravenționale pentru abateri de la normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice și activitatea de taximetrie, 2 permise au fost reținute iar 10 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Iată precizările Poliției Române:

“Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate al serviciilor oferite.

În doar două ore, în funcție de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii au verificat 260 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au aplicat 94 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 28.000 de lei.

Dintre sancţiunile aplicate, 84 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 6 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 4 pentru alte abateri.

De asemenea, pe parcursul activităților desfășurate, au fost reținute 2 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

Acțiunile desfășurate de Poliția Română pentru siguranța transportului public de persoane continuă şi în perioada următoare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.