Taxiurile la control

In perioada 21-22 ianuarie 2010, ofiteri de politie din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane – Directia de Investigare a Fraudelor au efectuat impreuna cu Politia Rutiera, inspectori din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti si ai Biroului Roman de Metrologie Legala, precum si comisari ai Garzii Financiare, verificari privind modul de respectare a prevederilor legislatiei in domeniul efectuarii transportului public de persoane in regim de taxi.

Controalele efectuate de echipele mixte au vizat verificarea detinerii documentelor legale pentru prestarea serviciilor de transport in regim de taxi, respectarea prevederilor legale privind tarifarea si incasarea sumelor de bani reprezentand contravaloarea serviciilor de transport, verificarea metrologica a aparatului de taxat si incasat sume de bani aferente activitatii prestate si respectarea prevederilor legale privind circulatia pe drumurile publice. Astfel, au fost verificate 30 de autoturisme care efectuau transport public de persoane in regim de taxi, fiind aplicate 19 sanctiuni contraventionale in valoare de 36.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere.

De asemenea, se efectueaza cercetari impotriva a patru persoane sub aspectul savarsirii infractiunii de transport public de persoane fara licenta de traseu, fapta prevazuta de art. 281 din Codul Penal si infractiunii de evaziune fiscala, fapta prevazuta de art. 9 alin. 9 lit. b din Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

In zona Garii de Nord, politistii l-au depistat R.G., in varsta de 53 de ani, domiciliat in localitatea Sintesti, Judetul Ilfov, care in calitate de persoana fizica autorizata efectua servicii de taximetrie in Bucuresti, desi avea autorizatie pentru acest serviciu in Judetul Ilfov. Mai mult, acesta a perceput pe distanta Gara de Nord – Palatul Parlamentului, de aproximativ 5 km, suma de 50 de lei, fara a avea inscriptionat tariful intr-un loc vizibil pentru potentialii clienti. Barbatul este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de transport public de persoane fara licenta de traseu, fapta prevazuta de art. 281 din Codul Penal si infractiunii de evaziune fiscala, fapta prevazuta de art. 9 alin. 9 lit. b din Legea 241/2005.

In Municipiul Bucuresti a fost depistat C.F., in varsta de 44 de ani, domiciliat in Bucuresti, care, in calitate de angajat la unei firme de taximetrie, efectua servicii de transport cu un autoturism licentiat de catre alta societate, desi avea autorizatia de a efectua acest serviciu in Judetul Ilfov. In cauza, urmeaza a fi efectuate cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunii de transport public de persoane fara licenta de traseu fapta prevazuta de art. 281 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.