Top 3 cele mai populare destinații cu autocarul în vara 2018

Numărul românilor care aleg să călătorească cu autocarul în străinătate este în creștere de la an la an. Destinațiile preferate de pasagerii care călătorit din România în lunile de vară (iunie-august) au fost Ungaria, Germania, Bulgaria, Austria și Franța, potrivit datelor oferite de FlixBus, operatorul cu cea mai mare rețea de transporturi cu autocarul pe distanțe lungi.

Budapesta este orașul care a atras cei mai mulți pasageri din România în această perioadă. Topul destinațiilor preferate de români este completat de Viena și Sofia. Pentru toate aceste trei destinații sunt disponibile linii de noapte.

În prezent, FlixBus oferă conexiuni directe din România către 15 țări.

Pe de altă parte, țările din care au călătorit cei mai mulți europeni în România au fost: Ungaria, Germania, Bulgaria, Franța și Polonia.

„Scopul nostru este să oferim acces la servicii de mobilitate pentru ca toată lumea să poată călători. Ne bucurăm că autocarul devine prima opțiune de transport pentru călătoriile pe distanțe lungi pentru tot mai multe persoane. Pe lângă îmbunătățirea imaginii călătoriei cu autocarul, extinderea rețelei FlixBus urmărește și să conecteze cât mai multe orașe mici din Europa“, a declarat André Schwämmlein, CEO si co-fondator al FlixMobility.

Transportul cu autocarul pe distanțe lungi în Europa a înregistrat o creștere de 50% față de aceeasi perioadă din 2017, potrivit datelor furnizate de operatorul de transport. Mai mult, toate țările din rețeaua FlixBus au înregistrat o creștere a numărului de pasageri în ultimul an.

Destinațiile favorite ale pasagerilor FlixBus la nivel european în vara anului 2018 au fost: Berlin, Paris, Frankfurt, Viena, Amsterdam, Roma și Milano.

Rețelele FlixBus și FlixTrain operezează peste 300.000 de conexiuni zilnice în peste 2.000 de destinații. Mai mult de 100 de milioane de pasageri au călătorit cu FlixBus de când compania și-a început activitatea în 2013.

Despre FlixBus

FlixBus este o companie tânără furnizoare de transport pe distanțe lungi. Din anul 2013, oferă un mod alternativ, comod și verde de a călători, pentru orice buzunar. Grație planificării inteligente a rețelei și a unui sistem backend de ultimă generație, FlixBus oferă cea mai mare rețea de autocare interurbane din Europa, cu 250.000 de curse zilnice către 1.700 de destinații din 28 de țări.

Fondat și lansat în Germania de trei antreprenori tineri, Jochen Engert, André Schwämmlein și Daniel Krauss, start-up-ul combină experiența și calitatea prin strânsa colaborare cu sectorul regional de IMM-uri. Din birourile sale din Berlin, München, Paris, Zagreb, Milano și Stockholm, echipa FlixBus, aflată în plină expansiune se ocupă de planificarea rețelei, de relațiile cu clienții, de managementul calității, de marketing și de vânzări, precum și de dezvoltarea activității și a tehnologiei.

Partenerii de transport regionali, adesea firme de familie clădite pe eforturile câtorva generații, se ocupă de operațiunile cotidiene și de o flotă de autocare verzi FlixBus, punând un accent deosebit pe cele mai înalte standarde de confort și de siguranță. Așadar, inovația, spiritul antreprenorial și o marcă puternică în transportul internațional de persoane sunt completate de experiența și de calitatea unui sector tradițional format din firme mici și mijlocii. Folosind un model de afaceri unic, FlixBus a transportat milioane de clienți în toată Europa și a creat mii de noi locuri de muncă în acest sector.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.