Top 5 semănători preferate de fermieri

Tradus.com, platformă online globală pentru echipamente agricole și vehicule comerciale rulate, a alcătuit topul celor mai populare semănători în rândul fermierilor, folosind datele de pe platformă.

Astfel, locul 1 este ocupat de seria Horsch Pronto, pe locul al doilea se situează utilajele Amazone D, pe locul 3 au fost clasate modele producătorului Lemken Solitair, iar pe locurile 4 și 5 s-au clasat modelele Amazone AD, respectiv Amazone ED, se arată în comunicatul transmis ZIUA CARGO.

Seria Horsch Pronto

Primul loc este ocupat de modelele din seria Pronto de la Horsch. Tehnica universală de semănat pentru toate condițiile oferă un grad ridicat de flexibilitate, fapt foarte apreciat de fermieri.

Modelele Amazone D, Amazone AD și Amazone ED

Pe locul al doilea se situează Amazone D (printre modele căutate se numără D9, D8 sau D4). De exemplu, modelul D9 oferă o tehnică de semănare mecanică fiabilă, pe care se poate baza orice agricultor, indiferent de dimensiunea fermei. 

De asemenea, de la același producător, căutate sunt și semănătorile atașabile Amazone AD (locul 4), potrivite pentru fermele medii și mari, precum și modelele din seria Amazone ED (locul 5). 

Utilaje Lemken Solitair

Cu toate acestea, mulți fermieri se bazează și pe tehnologia pneumatică: utilajele producătorului Lemken Solitair s-au clasat pe locul 3. Acestea pot fi utilizate atât în combinație cu diverse instrumente de prelucrare a solului, cât și în exploatare individuală.

„Cele mai căutate modele de semănători arată că utilajele bune trebuie să ofere, mai presus de toate, versatilitate și flexibilitate pentru a sprijini fermierii în munca lor grea. Se pare că aceștia sunt factorii decisivi în alegerea unei semănători pe platforma noastră.” spune Nadja Sörgel, general manager Tradus.

Specialiștii Tradus au evaluat comportamentul vizitatorilor, iar în analiză au fost incluse cele aproape 2.000 de semănători second hand disponibile pe site.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.