Trafic crescut în T1 la Aeroportul Internațional Timișoara

Primele trei luni ale acestui an au adus Aeroportului Internațional “Traian Vuia” Timișoara o creștere a traficului atât la numărul de pasageri, cât și la cel al zborurilor și la traficul cargo.

Astfel, numărul pasagerilor s-a mărit cu 2,6%, la 364.982, față de 355.760 în anul precedent. Cei mai mulți au ales să călătorească spre/dinspre București, Londra, Munchen și Bergamo.

La numărul de zboruri a existat tot o creștere de 2,6%: 4.284 aeronave au aterizat sau decolat de la Timişoara, comparativ cu lunile ianuarie-martie 2017, când au fost înregistrate 4.176 zboruri.

“În ceea ce privește traficul aerian de mărfuri, s-a înregistrat o creștere extraordinară în primul trimestru, când au fost transportate 1.464 tone, cu 53,7% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Acest indicator dovedește o dinamică crescută și permanentă a activităților economice a polului de creștere Timișoara-Arad”, precizează administrația aeroportului.

“În urma anulării unor zboruri ale companiei Ryanair, determinate exclusiv de considerente comerciale, vom încerca să identificăm noi oportunități de zbor, astfel încât să putem menține constant, stabil și în condiții de eficiență economică numărul de pasageri înregistrați în anul de vârf 2017. Estimăm că în următorii ani, numărul de pasageri se va stabiliza și va crește moderat, astfel că pregătim investiții pentru a putea gestiona un volum de trafic mai mare comparativ cu cel prezent, în condiții sporite de confort.”, a declarat directorul Aeroportului Internațional Timişoara, Daniel Idolu.

Curse suplimentate în programul de vară

Începând cu programul de vară, la Aeroportul Internațional Timișoara au fost suplimentate frecvențele pentru 4 destinații: Memmingen,  (de la 2 la 3 zboruri/săptămână), Valencia (de la 1 la 2 curse/săptămână) , Tel Aviv (de la 2 la 3 curse/săptămână), Dortmund (de la 2 la 3 curse/săptămână) și Bologna (de la 2 la curse 3/săptămână). Companiile aeriene au decis să nu mai includă în programul de vară destinațiile Berlin, Dusseldorf-Weeze și Eindhoven.

Zboruri noi Tarom

De asemenea, compania aeriană Tarom a introdus destinațiile Iași (câte 4 curse/săptămână) și Cluj (3 curse/săptămână), pe lângă cele 26 de curse existente spre/dinspre București. În plus, începând cu luna iunie, compania aeriană Blue Air va introduce destinația Constanța cu 3 zboruri/săptămână.

Sezonul estival va debuta în 25 mai, când se va da startul primelor curse charter. În această vară sunt programate zboruri spre Turcia (Antalya, 6 curse pe săptămână) şi insulele grecești (Heraklion – Creta, 2 curse săptămânale și Zakynthos, 1 cursă pe săptămână).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.