Trafic feroviar reluat la Viaductul Cârcea

Traficul feroviar a fost reluat în seara de 4 septembrie pe firul II al Viaductului Cârcea, situat între staţiile Malu Mare – Banu Mărăcine, astfel că trenurile care asigură legătura pe magistrala Bucureşti – Craiova şi retur şi-au reluat circulaţia pe ruta directă Craiova – Caracal.

Circulația trecuniror fusese blocată începând din data de 12 august, când trenul operatorului privat de marfă Grup Feroviar Român (GFR) a deraiat pe firul I al Viaductului Cârcea, după ce mecanicul de locomotivă a depăşit semnalul de circulaţie aflat pe culoarea roşie şi a intrat pe firul închis pentru lucrări.

Iată precizările CFR SA:

“Lucrările din zona Viaductului Cârcea având un grad ridicat de dificultate au impus în primul rând analizarea tuturor soluţiilor identificate pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a operaţiunilor de ridicare a locomotivei şi a vagonului, rămase suspendate pe firului I, soluţia finală fiind intervenţia cu o macara rutieră de mare tonaj (600 tone).

Până la ridicarea locomotivei şi a vagonului, în zona viaductului au fost necesare măsuri speciale de pregătire, personalul feroviar acţionând pentru îndepărtarea vagoanelor prăbuşite în râpă, construirea unui sistem provizoriu de susţinere a tablierului metalic pe care au rămas suspendate locomotiva şi vagonul, astfel încât să se evite prăbuşirea acestuia în timpul manevrelor de ridicare, iar pe o suprafaţă de aproximativ 1500 m.p. s-a construit platforma specială pentru fixarea macaralei rutiere de mare tonaj, care a fost asamblată pe module, la faţa locului, cu o altă macara rutieră, de 125 de tone.

Totodată, în paralel cu lucrările de intervenţie de pe firul I, pentru redeschiderea traficului pe un singur sens, s-a realizat şi expertiza tehnică a structurii viaductului pe firul II, în condiţiile în care tot traficul feroviar se va desfăşura în perioada următoare doar pe acest fir.

De asemenea, personalul de specialitate al Sucursalei Regionale CF Craiova a executat pe firul II lucrări de verificare şi reparaţii la componentele infrastructurii feroviare, precum şi lucrări de ciuruire şi buraj mecanizat a pietrei sparte şi de înlocuire a cablurilor de dependenţă şi de alimentare pe ambele fire, între staţiile Malu Mare şi Banu Mărăcine.

Intervenţiile cu macaraua de mare tonaj pentru coborârea tablierului, pe care au rămas suspendate locomotiva şi vagonul, se vor desfăşura în a doua parte a zilei de miercuri, în intervalul orar în care niciun tren nu tranzitează zona respectivă, astfel încât circulaţia feroviară să nu fie afectată.

O dată cu finalizarea intervenţiilor în zona Viaductului Cârcea şi restabilirea circulaţiei pe un sens, reprezentanţii CFR SA vor începe procedurile pentru scoaterea acestui obiectiv din programul de reparaţii în care era inclus, de identificare a sursei de finanţare pentru continuarea lucrărilor şi includerea obiectivului în programul de reparaţii de anul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.