ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Tramvaie pictate, în București

Data:

Două tramvaie pictate cu elemente culturale din Grecia, Spania, Suedia și România circulă începând din12 noiembrie pe liniile 1 și 10, în baza unui acord încheiat de Primăria Capitalei – prin PROEDUS, cu STB SA, care au ca parteneri Institutul Cultural Român, Fundația Greacă și ambasadele Spaniei și Suediei la București.

Tramvaiele au fost pictate de unii dintre cei mai cunoscuți artiști români în domeniul artei urbane. Astfel, Alexandru Ciubotariu, cunoscut drept Pisica Pătrată, este autorul imaginilor reprezentative pentru Grecia și România.

Imaginile pentru Spania și Suedia lucrările au fost realizate de colectivul de artiști urbani Sweet Damage Crew și Ovidiu Mihai, cu numele de artist Obie Platon.

Alegerea tramvaiului ca suport pentru picturi nu este întâmplătoare, unul dintre obiectivele proiectului fiind acela de a încuraja călătoria cu acest vehicul nepoluant și de a aduce arta mai aproape de public. În proiect, elevi ai Liceului de artă „Dimitrie Paciurea” din Capitală au deprins tehnica pictării cu graffiti în cadrul atelierelor care se-au desfășurat pentru decorarea celor două vehicule.

“Inițiativa promovează imaginea și patrimoniul cultural al celor patru țări prin intermediul artei urbane și, totodată, își propune să familiarizeze publicul Capitalei cu acest nou fenomen, care contribuie semnificativ la revitalizarea estetică a orașului. Călătorii vor regăsi varietatea culturală a Europei prezentată pe cele două tramvaie, aspectul inedit al acestora fiind rezultatul proiectului „Călători printre culori”, derulat prin clusterul EUNIC România””, precizează STB.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

LEKTRI.CO: Piața auto electrică din România s-a „răcit” în august

Piața auto electrică din România a intrat într-o fază...

IVECO – Easy Way App, premiată cu Red Dot Award

Aplicația IVECO Easy Way a câștigat prestigiosul Red Dot...

Dacia lansează un proiect fotovoltaic la Mioveni

Dacia a demarat proiectul „Centrală electrică fotovoltaică Dacia”, o...

Renault. Pick-up-ul Niagara, dezvăluit la Buenos Aires

Niagara deschide un nou capitol în expansiunea Renault în...

REI: Totul despre granturile pentru vehicule cu emisii zero

REI Grup a realizat o sinteză a procedurilor de...

DKV Mobility integrează TIMOCOM în software-ul său

Începând cu 1 septembrie, bursa de transport TIMOCOM este...

Raben a deschis un nou centru logistic în Sindos, lângă Salonic

Raben a investit 10 milioane de euro în nordul...

AQUILA își relochează operațiunile din Constanța; nou centru logistic

AQUILA își consolidează infrastructura de distribuție din sud-estul României...