ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Transportatori – la comandamentul de la Ministerul Energiei

Data:

La Ministerul Energiei a avut loc, pe 4 august, un comandament pe tema aprovizionării cu carburanți, în contextul apariției întârzierilor și sincopelor în livrări. La discuții au perticipat inclusiv unii transportatori și companiile petroliere, iar unul dintre subiectele abordate a fost și scumpirea motorinei.

Cristian Bușoi

Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a dat asigurări că, în acest moment, autoritățile nu văd niciun risc ca unele benzinării să rămână fără carburanți: „În cazul în care ne-am apropia de astfel de situații, avem stocurile de urgență”.

El a precizat că discuțiile au vizat găsirea de soluții „pentru a eficientiza transporturi de carburanți către depozitele din toată țara și mai ales către vestul țări”.

Cristian Bușoi: „Am avut o ședință operativă de lucru cu companiile din domeniul carburanților, la care au participat și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, CFR Infrastructură și companii private de transport marfă, precum și reprezentați ai Oil Terminal.

Companiile petroliere ne-au spus că, față de acum două săptămâni, situația s-a îmbunătățit. Dincolo de activitatea care s-a mutat preponderent pentru orele de noapte, există disponibil și un slot pe timpul zilei, ceea ce este extrem de important.

Avem două limitări în acest moment în a aduce carburanți marfă din zona Constanța către restul țării, fie că vorbim de Oil Terminal sau de terminalul Petromidia. Una este aglomerația pe liniile de cale ferată, pentru că e sezon estival. Există mult interes și oricum e strategic să mutăm parte din trafic pe calea ferată, să nu mai aglomerăm șoselele.

A doua provocare este finalizarea, în următoarele săptămâni, a unei lucrări care va îmbunătăți mult viteza de trafic, finanțate din PNRR, cu un anume tronson pe care să se circule pe un singur sens. Dincolo de aceste limitări însă există soluții. Dialogul va continua și deja se simte un progres. Astea ne spun companiile petroliere”.

foto: Jean-Mihai Pîlșu

„Aplicarea accizei progresive trebuie translatată într-o hotărâre de guvern”

Despre scumpirea motorinei la pompă, în așteptarea promulgării, de către președintele Nicușor Dan, a legii privind acciza dinamică (adoptată de Parlament pe 29 iulie), Bușoi a spus că actul normativ va intra în vigoare „în scurt timp”. Totuși, mai sunt de adoptat acte normative subsecvente.

„Aplicarea accizei progresive, flexibile, trebuie translatată într-o hotărâre de guvern. Vom analiza, evident, aceste situații și vom vedea cum se va putea implementa. Evident, Ministerul de Finanțe va da direcția, pentru a nu afecta veniturile bugetare, angajamentele internaționale. Știți și discuția cu agențiile de rating. Ministerul Energiei va fi implicat în implementarea și aplicarea acestui sistem”, a precizat el.

„Cei de la Petromidia au crescut producția”

„Vestea bună este că cei de la Petromidia ne-au anunțat astăzi că au crescut producția. Dacă săptămâna trecută erau sub 50% din capacitate, astăzi sunt la 85% din capacitate. E nevoie de câteva zile, nu multe, pentru ca toate aceste lucruri să se regăsească într-un efect pe care să-l resimtă cetățeanul.

Atât eficientizarea transportului și noul slot (interval) disponibil pe timpul zilei, cât și creșterea producției la Petromidia se vor simți în perioada următoare, în primul rând în cantitățile disponibile. Cred că se vor simți și în ceea ce privește prețul”, a mai spus Bușoi.

„Nu putem redeschide noi Strâmtoarea Ormuz”

La insistențele jurnaliștilor pe tema scumpirii zilnice a motorinei, secretarul de stat a spus că autoritățile nu pot influența evoluțiile internaționale care afectează piața petrolului.

„Nu putem redeschide noi Strâmtoarea Ormuz, nu putem opri atacurile cu drone din zona Mării Negre și nici situația de securitate. Dar, dacă se trece de un anumit prag, pe care nu vi-l pot anunța acum, pentru că Ministerul Finanțelor trebuie să ia decizia, putem reduce, din acciză, prețul final pentru agricultură, consumatorii industriali dar și populație”, a conchis Cristian Bușoi.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Women Wellbeing Working Group – condiții mai bune pentru femeile din transport

În calitate de Wellbeing Ambassador, USER continuă implicarea în...

Despăgubiri CASCO pentru daune provocate de furtuni și inundații

Despăgubiri de peste 10,5 milioane de lei au plătit,...

Restricții pentru camioane în perioada 14-17 august

Circulaţia vehiculelor rutiere cu MTMA mai mare de 7,5...

DKV Mobility – Raport sustenabilitate 2025

DKV Mobility își atinge obiectivul climatic înainte de termen...

Chiriile pentru birourile din centrul Bucureștiului au crescut cu 12%

Chiriile pentru birourile din centrul Bucureștiului au crescut cu...

AQUILA – rezultate financiare în S1

AQUILA raportează venituri de 1,6 miliarde lei în primul...

Zboruri directe către China, din 4 septembrie

Din 4 septembrie, românii vor putea călători din nou...

Baterie cu ioni de sodiu, în China

Companiile chineze Hina Battery și Tonly Heavy Industries au...