Uber, lovitură de la CJUE

Uber este în așteptatea unei lovituri devastatoare din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), după ce avocatul general al acestui for – a cărui opinie este, de regulă, decisivă pentru judecătorii Curții -, a apreciat joi că platforma online furnizează un serviciu de transport și trebuie să dețină o licență.

“Platforma electronică Uber, deși este un concept inovator, ține de domeniul transporturilor. Astfel, Uber poate fi obligat să obțină autorizațiile și licențele necesare conform legislației naționale”, a explicat avocatul general Maciej Szpunar, într-un comunicat publicat de CJUE.

Potrivit acestuia, “șoferii Uber nu exercită o activitatea autonomă care este independentă de platformă. Dimpotrivă, această activitate nu poate exista decât prin intermediul platformei, fără de care nu ar avea niciun sens”.

Maciej Szpunar adaugă că Uber nu poate fi considerat doar un intermediar între șoferi și pasageri în condițiile în care controlează aspecte importante economic ale serviciului de transport urban.

O decizie definitivă a CJUE, instanța juridică supremă din UE, este așteptată la finalul acestui an. Opinia avocatului general nu este una obligatorie, însă în majoritatea cazurilor judecătorii curții urmează opinia avocatului general.

Cazul a fost înaintat de o asociație de șoferi de taxi din Barcelona care susține că Uber practică o concurență incorectă cu serviciul său UberPOP, care utilizează șoferi fără licență.

Uber a precizat că așteaptă decizia definitivă a CJUE, dar a adăugat că și în situația în care ar fi considerată o companie de transport, “aceasta nu va modifica modul în care suntem reglementați în majoritatea țărilor din UE, deoarece aceasta este deja cazul în prezent”.

În România, reprezentanții COTAR au solicitat încă de anul trecut intrarea în legalitate a Uber. La sfârșitul lunii martie, președintele  COTAR, Vasile Ștefănescu, și reprezentanții Guvernului au semnat un protocol în baza căruia în maximum 30 de zile va fi promovat un proiect de Ordonanță pentru modificarea legii privind transportul în regim de taxi.

Oficialii UBER România au afirmat atunci că au primit asigurări de la reprezentanții Executivului că modificările aduse Legii taximetriei nu vor afecta în nicio măsură serviciul UBER și nici șoferii parteneri.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, iar din februarie 2015 Uber este prezentă și în România, la București, cu trei servicii: uberX, UberSELECT și Uber Child Seat.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.