Un microbuz a intrat într-un TIR: 5 morţi şi 3 răniţi, în comă (galerie foto)

Un grav accident s-a produs, în dimineața de 5 iulie, în localitatea Drăgăneşti Vlaşca din județul Teleorman: un microbuz a intrat într-un TIR. În urma impactului, 5 persoane au murit, iar 3 sunt rănite, fiind transportate, în comă, la spital. Inițial, au fost 4 răniți, dar unul dintre ei a decedat la spital.

Sursa foto: ISU Teleorman

Iată precizările ISU Teleorman:

„Accident grav la Drăgănești-Vlașca

Azi-noapte, la ora 01.52, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, salvatorii teleormăneni au fost alertați de producerea unui grav accident rutier pe raza localității Drăgănești Vlașca, între un microbuz în care se aflau opt persoane și un autotren ce transporta produse electrocasnice.
 
Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat *Planul Roșu de Intervenție*, începând cu ora 02.10.
 
La fața locului s-au deplasat imediat șase echipaje de pompieri, cu o autospecială de descarcerare grea, o mașină de stingere cu apă și spumă, trei ambulanțe SMURD și o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM), din cadrul SAJ Teleorman cinci echipaje medicale și mai multe echipaje de poliție.
 
Sosite la locul producerii evenimentului, forțele de intervenție au constatat faptul că dintre cei opt pasageri ai microbuzului, trei prezentau leziuni incompatibile cu viața, doi se aflau în stare gravă iar alți trei erau încarcerați, cu multiple traumatisme.
 
Cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, victimele au fost eliberate rapid din caroseria deformată și predate echipajelor medicale. Patru dintre cele opt victime au fost transportate la spital, în stare comatoasă, cu multiple traumatisme, iar una a fost asistată medical la fața locului.
 
Șoferul autotrenului, conștient și cooperant, fără leziuni grave, a refuzat transportul la spital.
 
La ora 03.00, *Planul Roșu de Intervenție* a fost dezactivat.
 
Pompierii au continuat misiunea prin asigurarea măsurilor P.S.I. și îndepărtarea resturilor de caroserie de pe carosabil, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță.
Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări“. 
 
Sursa foto: ISU Teleorman
Sursa foto: ISU Teleorman
Sursa foto: ISU Teleorman
Sursa foto: ISU Teleorman
Sursa foto: ISU Teleorman

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.