Un model german, pentru România (VIDEO)

Într-un cadru economic internațional în care marii investitori caută soluții privind plasarea facilităților de producție, astfel încât să dispună de un supply chain stabil, la nivel mondial, România trebuie să devină mai atractivă. Reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România) subliniază că aplicarea modelului german de muncă flexibilă, Kurzarbeit, reprezintă un pas esențial pentru a face un pas înainte. De altfel, întregul mediu de afaceri românesc susține introducerea acestui instrument.

https://www.facebook.com/ahkromaniaofficial/videos/193754598324821/

Legea care reglementează conceptul de Kurzarbeit are 100 de ani de existență, dovedindu-și succesul în toată perioada scursă de la momentul adoptării, potrivit lui Dragoș Anastasiu, președinte al AHK România. El a precizat că principul a fost preluat, în mai multe variante de aplicare, în 15 țări europene, fiind, recent, propus inclusiv de Comisia Europeană. „Ne aflăm în fața unei premiere naționale, Coaliția pentru Dezvoltarea României a preluat această inițiativă și suntem inclusiv de acord asupra importanței aplicării acestui principiu de acțiune cu toate patronatele importante cu care am purtat discuții”, a subliniat Dragoș Anastasiu, menționând că un răspuns asupra adoptării modelului nu a fost, deocamdată, primit din partea autorităților, după prezentarea lui primului ministru și ministrului Muncii.

Dragoș Anastasiu, președintele AHK România: „Vrem să ne păstrăm angajații. Acest model este unul în care fiecare suferă puțin, atât angajatorul și angajatul, cât și statul. Alternativa este cea în care unii să sufere mai mult. Kurzarbeit este un model de solidaritate și de flexibilitate. Ce ne putem dori mai mult?!”.

Concret, lucrul cu timp redus, sau Kurzarbeit, presupune un parteneriat între angajatori, stat și salariați, cu avantaje pentru toate părțile implicate: salariații își păstrează contractele de muncă și pot lucra cu timp redus, angajatorii beneficiază de munca salariaților, însă doar în măsura în care aceasta este necesară, iar statul contribuie, în multe cazuri, cu o sumă care este mai mică decât ajutorul de șomaj pe care l-ar suporta în cazul concedierii și evită concedierile. În afară de asta, acest concept ar ajuta mai ales firmele mici și mijlocii să iasă cu bine din această criză, conform AHK România.

Competitivi pentru investiții pe teritoriul României? 

„Toate țările din estul Europei, toate guvernele acestor state sunt în alertă, în acest moment, pentru a reuși să își așeze economiile pe un loc cât mai bun în supply chain, astfel încât să atragă investițiile pe care le presupune procesul de relocare al producției”, a explicat Sebastian Metz, director general AHK România, apreciind că, în cazul în care România nu va reuși să relanseze economia suficient de repede, nu va beneficia de acest proces în măsura în care ar putea, dacă ar deveni mai atractivă.

„Trebuie să lucrăm la avantajele pe care le are România, pentru a-i crește competitivitatea la nivel mondial. Nu este un secret faptul că, în sondajele pe care le realizăm, este așezată de investitori într-o zonă medie, din acest punct de vedere. Kurzarbeit reprezintă o măsură foarte importantă pentru a-i crește atractivitatea, în competiția cu alte state est-europene, și, dacă nu vom lua măsuri în foarte repede, vom pierde o mare șansă”, a concluzionat Sebastian Metz.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.