UniCredit Leasing lansează GoGreen, pentru mașini „verzi”

UniCredit Leasing lansează GoGreen, soluție financiară ce încurajează achiziția de mașini electrice și hibrid.

Precizările transmise ZIUA CARGO: 

Noua soluție de finanțare în euro destinată achiziției prin leasing financiar a unor vehicule 100% electrice sau hibrid oferă tuturor celor interesați beneficii de structură și preț, respectiv: un avans de doar 5% din valoarea de achiziție si o dobândă variabilă compusă din Euribor la 3 luni plus o marjă promoțională începând de la 2,99%.

Astfel, GoGreen este soluţia financiară care face ca achiziția unui autoturism fără emisii de gaze de eşapament sau cu emisii reduse să fie accesibilă, date fiind efortul financiar inițial diminuat și dobânda atractivă.

Perioada de finanțare în cadrul GoGreen poate varia de la un an la cinci ani, iar valoarea reziduală este de 1%. Pentru aceste achiziții, clienții pot beneficia, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, și de avantajele disponibile prin Programele RABLA 2022 (Clasic și Plus).  

Daniela Bodîrcă

Daniela Bodîrcă, CEO UniCredit Leasing Corporation: „GoGreen este o alternativă de finanțare aliniată strategiei noastre de a contribui la reducerea impactului emisiilor de CO2 și are ca scop, prin structură și preț, încurajarea achiziției de autovehicule cu impact redus asupra mediului. Astfel, prin noul GoGreen susținem creșterea segmentului mașinilor eco.”  

La ora actuală, în UE, piața mașinilor electrice și hibrid este în plină ascensiune. Potrivit Financial Times, în decembrie 2021 au fost vândute 176.000 vehicule complet electrice în Europa Occidentală, un nivel record, și cu peste 6% mai mare decât numărul vândut în decembrie 2020. Conform Asociației Europene a Producătorilor de Automobile, europenii preferă mașinile electrice sau hibrid, Grecia deținând recordul la achizițiile unor astfel de autovehicule. România figurează și ea în acest top, înregistrând anul trecut o creștere de peste 120% față de 2020 pentru autoturisme electrice, peste media Uniunii Europene. În 2021, piața de mașini electrice din România s-a dublat, ajungând la 15,5% din totalul vânzărilor de automobile noi, potrivit APIA.  

România are în plan ca, până în 2025, să fie scoase din circulație nu mai puțin de 250.000 de vehicule mai vechi de 15 ani, în acest scop fiind adoptate și programele Rabla 2022 (CLASIC ȘI PLUS), potrivit informațiilor publice. Prin GoGreen, UniCredit Leasing își propune să contribuie la demersurile de stimulare a înnoirii parcului auto național și de încurajare a achiziției și utilizării autovehiculelor cu impact redus asupra mediului.

Despre UniCredit Leasing Corporation IFN S.A.

UniCredit Leasing Corporation IFN, instituţie financiară nebancară având ca obiect principal de activitate leasingul financiar, face parte din grupul financiar UniCredit Romania, alături de UniCredit Bank şi UniCredit Consumer Financing IFN, împreună oferind beneficiarilor lor o gamă completă de produse şi servicii financiare și alte servicii auxiliare. Pe lângă aceste entitățilr, grupul UniCredit este prezent în România și prin UniCredit Leasing Fleet Management, care furnizează servicii de leasing operaţional, şi UniCredit Insurance Broker, care deservește zona de servicii de intermediere în asigurări.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.