ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

UNSAR: Noi dezinformări privind piața RCA

Data:

Uniunea Naționlă a Societăților de Asigurare din Români (UNSAR) reclamă „noi dezinformări privind piața RCA”, după acuzațiile transmise de transportatorii COTAR, într-un comunicat de presă.

Precizările UNSAR:

„Am luat notă cu îngrijorare de textele înaintate în presă de o asociație care, fără competențe pe zona de asigurări, continuă să îi dezinformeze pe români, având în vedere propriile interese economice.

În fața acestui veritabil val de informații trunchiate sau chiar false, industria de asigurări consideră absolut necesar să ofere o imagine clară, bazată pe date oficiale și verificabile, despre ecosistemul asigurărilor RCA.

În primul rând, atragem atenția asupra dezinformărilor privind stabilitatea jucătorilor activi pe piața RCA. Reamintim, astfel, că piața de asigurări din România își menține stabilitatea financiară, cu indicatori de solvabilitate și lichiditate solizi – conform datelor publicate de ASF. La finalul anului 2024, societățile de asigurări autorizate și supravegheate de ASF au continuat să prezinte un nivel solid de capitalizare, cu rata cerinței de capital de solvabilitate (SCR) de 1,6 și rata cerinței minime de capital (MCR) de 3,74, peste pragul minim reglementat, ceea ce confirmă capacitatea acestora de a face față angajamentelor asumate față de asigurați. În ceea ce privește lichiditatea, indicatorul aferent activității de asigurări generale, acesta s-a menținut la un nivel robust (3,09), context în care activele lichide au crescut cu 20%, confirmând o poziție financiară sănătoasă.

În al doilea rând, se face o falsă comparație cu alte țări din Europa. În realitate, evoluția primelor RCA este în directă legatură cu numărul foarte mare de accidente pe care vehiculele înmatriculate în România le produc atât în țară, cât și în străinătate.  

Concret, România înregistrează o frecvență a daunelor RCA de 5,6%, ceea ce înseamnă că una din aproximativ 18 polițe generează un dosar de daună. Acest nivel este considerabil mai ridicat decât cel observat în alte state din Europa Centrală și de Est: Polonia (3,2%), Cehia (2,8%), Slovenia (2,7%), Letonia și Slovacia (3,5%) sau Bulgaria (3,7%). Țări precum Germania, Suedia sau Franța, se situează și ele mai bine – cu frecvențe între 2,4% și 4,4%. În plus, dauna medie aferentă unui accident în România depășește suma de 2.200 de euro, situându-se deasupra mediei din Europa Centrală și de Est, ceea ce reflectă costurile tot mai ridicate asociate reparațiilor, manoperei, pieselor de schimb și despăgubirilor pentru victimele accidentelor de circulație (persoane vătămate corporal și aparținătorii celor decedați).

În plus, România se situează și pe un nedorit top 3 la numărul de accidente de vehicule produse în străinătate (date 2023) dintre toate statele care fac parte din Sistemul Carte Verde (47 de state).

În al treilea rând, numărul ridicat de evenimente acoperite prin polițele RCA generează automat despăgubiri semnificative pentru companiile de asigurări. Despăgubirile plătite anul trecut de companiile de asigurări, în baza polițelor RCA, au crescut cu 38%, până la peste 4,7 miliarde de lei. Acestor despăgubiri li se adaugă și sumele plătite de FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților (în creștere cu circa 48%), precum și rezervele constituite de asigurători conform legislației. Astfel, în final, valoarea totală pentru asigurările RCA atinge nivelul de circa 7,9 miliarde de lei.

Prin urmare, realitatea este că, în medie, din fiecare 10 lei încasați din primele RCA, aproape 8 lei se duc doar pentru acoperirea daunelor rezultate din accidentele rutiere și a rezervelor aferente. Pe lângă toate acestea, companiile de asigurări mai trebuie să acopere taxe și contribuții (inclusiv către FGA) – cerințe legale necesare desfășurării activității, cheltuieli cu distribuția polițelor, de administrare și nu numai.

Subliniem că primele RCA rezultă dintr-o metodologie specifică, avizată și de un actuar independent. Aceasta ia în calcul factori multipli, precum istoricul de daune al șoferului, caracteristicile vehiculului, localizarea geografică, inflația daunelor, creșterea costurilor cu despăgubirile, costurile cu contribuțiile legale obligatorii, precum și alte criterii, cu respectarea principiilor actuariale general acceptate.

Pentru îmbunătățirea situației existente, este nevoie de mai multe măsuri concrete care să contribuie la reducerea accidentelor rutiere – precum demersul inițiat de UNSAR sub denumirea de Coaliția pentru Siguranță Rutieră, de transparentizarea și raționalizarea costurilor din service-urile auto, creșterea nivelului de cooperare între toți actorii implicați – asigurători, autorități și consumatori – pentru a crea un sistem sustenabil și echitabil. Unele dintre aceste măsuri ar putea fi implementate inclusiv prin introducerea unor prevederi corespunzătoare în proiectul de modificare a legii RCA aflat actualmente în procedură legislativă la Parlamentul României.”

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

România și-a promovat regiunile la Expo Real 2026

Companiile germane și-au consolidat prezența în România și continuă...

CCIB. Topul Firmelor din București – sectoarele 3 și 4

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a...

UPDATE! Incident tehnic temporar în platforma TollRo!

UPDATE: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali,...

UNTRR și CONCORDIA. Fără sancțiuni până la stabilizarea sistemului TollRo

UNTRR și Confederația Patronală Concordia au solicitat, în cadrul...

400 de unități IVECO S-Way, în flotele a 3 operatori-cheie din Spania

IVECO furnizează 400 de camioane S-Way către Grupo Isabel...

CATL lansează noi baterii pentru vehicule comerciale

CATL a introdus TECTRANS II, o nouă platformă modulară...

CzechToll. Sistemul slovac de taxare rutieră se schimbă, din 2027

Sistemul slovac de taxare rutieră se va schimba, de...

Podul Maramureș-Transcarpatia, construit peste Tisa, deschis autoturismelor

Circulația pe podul denumit simbolic Maramureș-Transcarpatia, construit peste râul...