UNTRR: 30% dintre firmele românești de transport marfă în UE nu vor supraviețui crizei coronavirus

UNTRR estimează că 30% dintre firmele de românești de transport rutier internațional de marfã în UE nu vor putea supraviețui crizei coronavirus, iar, din cele rãmase, 50% vor pãrãsi România în urmãtoarele 18 luni din cauza prevederilor Pachetului Mobilitate 1.

sursă foto: UNTRR

Iată precizările UNTRR, în comunicatul transmis redacției:

„Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR este revoltatã de faptul cã Pachetul Mobilitate 1 avanseazã accelerat urmând procesul legislativ de adoptare la nivel european, sub presiunea politicã a Statelor Vestice ale Alianței Rutiere, în ciuda crizei fãrã precedent cu care se confruntã transporturile rutiere din UE în plinã pandemie COVID-19.

Deși recunoaștem necesitatea modernizãrii și aplicãrii armonizate a normelor sociale în domeniul transportului rutier din Uniunea Europeanã (UE), am dori sã semnalãm faptul cã actualul acord privind Pachetul Mobilitate 1, finalizat de Președinția finlandezã în timpul negocierilor din trialogul cu Parlamentul European (PE) și Comisia Europeanã (CE) la 11 decembrie 2019, contrazice obiectivul urmãrit de CE în 2017 – ”de a ajuta sectorul sã rãmânã competitiv într-o tranziție socialã corectã cãtre energie curatã și digitalizare”.
Pachetul Mobilitate 1 ar putea fi benefic pentru sectorul transporturilor rutiere europene numai dacã s-ar limita cu adevarat la aspecte sociale și nu ar interfera cu aspecte de piațã – ceea ce seteazã un precedent periculos și ipocrit în UE, fațã de principiile generale enunțate.

În contextul în care sectorul transporturilor rutiere este puternic pertubat de criza COVID-19, adoptarea Pachetului Mobilitate va avea efecte dramatice asupra majoritãții companiilor românești care opereazã transporturi rutiere internaționale în UE. Pe baza sondajelor și consultãrilor realizate de UNTRR în ultima perioadã, estimãm cã vom pierde 30% din operatorii de transport români care nu vor putea supraviețui crizei coronavirus, iar jumatate din firmele rãmase care opereazã transport rutier international vor pãrãsi România înainte de 18 luni, termenul de intrare în vigoare al prevederilor Pachetului Mobilitate 1.

Adoptarea Pachetului Mobilitate 1 în forma actualã aprobatã deja de Consiliul UE, afecteazã profund companiile de transport rutier din România, distorsionând piața europeanã de transport rutier în mod real și ignorând aspectele de mediu, toate acestea cu o seninatate absolutã – deghizate sub abordarea socialã. Considerãm revoltãtoare afirmația Eurodeputatului Ismail Ertug, Eurodeputat al grupului S&D și unul dintre raportorii TRAN pentru Pachetul Mobilitate 1, care considerã cã actuala crizã COVID-19 este ”un motiv în plus pentru a accelera procesul adoptãrii Pachetului Mobilitate 1, decât un motiv pentru a-l opri”

Comitetul de Transport și Turism al Parlamentului European (TRAN) a avut o reuniune extraordinarã pe 28 aprilie 2020, în care vor au fost prezentate și dezbãtute recomandãrile raportorilor TRAN pentru a doua lecturã a celor 3 dosare ale Pachetului Mobilitate 1: lege specialã privind detașarea conducãtorilor auto în sectorul transportului rutier , revizuirea regulilor privind timpii de conducere și de odihnã și tahograf inteligent, modificarea regulilor de acces la piațã și la profesie.

Raportorii TRAN au recomandat aprobarea Pachetului Mobilitate 1 în a 2 -a lecturã fãrã amendamente:

  • Cerințe de control și norme speciale privind detașarea conducãtorilor auto în sectorul transportului rutier

Raportoarea Kateøina Koneèná (GUE/NGL) considerã cã s-a atins un compromis echilibrat. Întrucât poziția Consiliului este în conformitate cu acordul provizoriu încheiat în timpul negocierilor interinstituționale, raportorul recomandã aprobarea acestuia fãrã modificãri.

  • Modificarea Regulamentului (CE) nr. 561/2006 în ceea ce privește cerințele minime referitoare la perioadele de conducere zilnice și sãptãmânale maxime, pauzele minime și perioadele de repaus zilnic și sãptãmânal și a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 în ceea ce privește poziționarea prin intermediul tahografelor

Raportoarea Henna Virkkunen (PPE) a arãtat cã, întrucât poziția în primã lecturã a Consiliului este în conformitate cu acordul provizoriu încheiat în timpul negocierilor interinstituționale, raportorul recomandã aprobarea acesteia fãrã amendamente.

  • Modificarea Regulamentului (CE) nr. 1071/2009 și a Regulamentului (CE) nr. 1072/2009 în vederea adaptãrii lor la evoluțiile din sector

Raportorul Ismail Ertug (S&D) considerã cã poziția în primã lecturã a Consiliului este în conformitate cu acordul provizoriu încheiat în timpul negocierilor interinstituționale, raportorul recomandã aprobarea acesteia fãrã amendamente.

Eurodeputații din România, Polonia, Bulgaria și Malta s-au exprimat împotriva Pachetului Mobilitate 1, spunând cã afecteazã piața internã și libera circulație a serviciilor, Pactul ecologic, iar consumatorii din UE vor avea cel mai mult de suferit.

Președinta TRAN, Karima Delli, a precizat cã ar trebui evitat depunerea a mii de amendamente, ca data trecutã, iar ca ecologistã, considerã cã întoarcerea camioanelor e consideratã gresit ca fiind o mãsurã anti-ecologicã.

Termenul de depunere a amendamentelor este 12 mai 2020, ora 12:00, urmând ca votul TRAN privind Pachetul Mobilitate 1 sã aibã loc la sfârșitul lunii iunie 2020, iar votul în plenul Parlamentului European în luna iulie 2020.

Dacã în general prevederile sociale pot fi acceptate, nu pot fi acceptate prevederi care distorsioneazã piața de transport rutier. Eurodeputații care sunt în favoarea Pachetului Mobilitate 1 spun cã nu vor exista efecte asupra mediului, pentru cã înțeleg cã din cele 60.000 de camioane românești aflate astãzi în UE, vor mai rãmâne sã opereze doar 10.000. Prin aceastã reglementare, aparatul legislativ de la Bruxelles dã dovadã de o ipocrizie fãrã margini.

Amendamentele depuse de eurodeputații țãrilor afectate de Pachetul Mobilitate 1 au șanse minime de trecere, în condițiile în care Președintele TRAN are drept de a nu accepta amendamentele spre dezbatere și vot.

Singura șansã de eliminare a prevederilor care conduc la distorsiunea pieței ar fi la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cu amendamentul cã justiția poate fi selectivã !? – având în vedere cã CJUE a stabilit cã în sectorul transporturilor rutiere, conducãtorii auto nu pot efectua la bordul vehiculului lor perioada de repaus sãptãmânal normalã la care au dreptul, deși regulamentul 561/2006 nu a fost încã modificat)”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.