UNTRR cere includerea explicită a suspendării leasingului operațional în normele de aplicare a OUG nr. 37/2020

UNTRR solicitã includerea în mod explicit a suspendãrii leasingului operațional în normele de aplicare a OUG nr. 37/2020 și realizarea „de urgență a demersurilor necesare de cãtre MAI, ASF, MTIC și MFP pentru implementarea unei declarații electronice pe proprie rãspundere de suspendare online a asigurãrilor RCA”.

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

„Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicitã Ministerului Finanțelor Publice (MFP) includerea în cadrul normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgențã a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilitãți pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, a posibilitãții suspendãrii tuturor tipurilor de împrumuturi dedicate persoanele juridice – linie de credit, credit la termen, leasing financiar, leasing operațional pentru o perioadã de 9 luni.

Ordonanța de urgențã nr. 37/2020 și normele de aplicarea ale acesteia includ și instituțiile financiare nebancare definite potrivit Legii nr. 93/2009, în care sunt cuprinse societãțile de leasing financiar. UNTRR solicitã MFP includerea obligatorie a leasingului operațional în OUG nr. 37/2020 și în cadrul normelor de aplicare, deoarece deține o pondere importantã în operarea vehiculelor de transport rutier.

În ceea ce privește piața finanțãrilor pentru vehiculele comerciale, 60% din autovehiculele de transport rutier sunt achiziționate prin leasing financiar, 30% prin leasing operațional și 10% prin credit bancar, astfel cã UNTRR solicitã și includerea obligatorie a leasingului operațional în cadrul normelor de aplicare a OUG nr. 37/2020, în caz contrar firmele de transport rutier vor fi condamnate la faliment.

Astfel, în cadrul art. 1 din normele de aplicare a OUG nr. 37/2020 solicitãm completarea acestuia, prin includerea tuturor facilitãților de leasing operațional. În prezent, companiile de leasing operațional considerã cã nu fac subiectul OUG nr. 37/2020.

Totodatã, la art. 16, pct. 5, dacã existã posibilitatea de respingere a cererii de cãtre creditor, atunci OUG 37 nu are niciun efect. Și astãzi creditorii pot respinge sau aproba cereri din partea companiilor. Solicitãm menționarea clarã – dacã finanțarea se încadreazã în condițiile prevãzute la art. 15 si art. 16, atunci cererea se aprobã, dacã finanțarea nu se încadreazã atunci se respinge.

Solicitãm și eliminarea sintagmei ”doar cu acordul acestora” din normele de aplicare a OUG nr.37/2020, de la articolul 16, pct. 7, pentru cã ar putea dura luni de zile pânã când toate pãrțile din contract își vor da acordul asupra modificãrii contractelor de finanțare. Contractele de finanțare ale transportatorilor rutieri includ și acorduri cu entitãți diferite de vânzãtorul vehiculelor, dar care sunt în același grup. De exemplu, service-urile care asigurã mentenanța pe perioada finanțãrii aparțin, de cele mai multe ori, în mod direct sau indirect de finanțatori. La rândul lor, finanțatorul și service-ul, sunt în același grup sau au legãturã cu unul din producãtorii celor 7 mãrci de camioane din piața europeanã.

UNTRR mai solicitã Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Finanțelor Publice (MFP), Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC) și Autoritatãții de Supraveghere Financiarã (ASF) realizarea de urgențã a demersurilor necesare pentru implementarea unor proceduri simple de suspendare online a asigurãrilor RCA pentru transportatorii rutieri, prin completarea unei declarații electronice pe proprie rãspundere.

Digitalizarea documentelor este absolut necesarã, iar declarația electronicã ar putea fi realizatã de cãtre STS, pe modelul declarației online creatã pentru persoanele fizice – https://formular.sts.ro.

Autovehiculele vor fi puse în parcãri sigure, pãzite, unde nu vor exista riscuri precum cel de furt sau de incendiu. Totodatã, s-ar putea încheia o polițã CASCO de stoc pentru camioanele parcate.

Vã reamintim cã în România sunt 8,2 milioane de vehicule, din care doar 200.000 de vehicule sunt licențiate – 165.000 de camioane și 35.000 de autobuze și autocare.

Astfel, firmele de transport rutier nu-și pot folosi activele și de aceea este necesarã o suspendare a asigurãrilor RCA.

UNTRR vã solicitã gãsirea unei soluții cât mai rapide de suspendare a asigurãrii RCA, fãrã a returna plãcuțele de înmatriculare, ci prin completarea unei declarații pe proprie rãspundere, pentru ca firmele de transport rutier sã-și poatã folosi asigurãrile RCA actuale dupã ce criza provocatã de coronavirus va trece și fãrã a parcurge proceduri birocratice cu depunerea plãcuțelor de înmatriculare și pe urmã cu pe urmã cu recuperarea acestora.

Potrivit unui studiu UNTRR, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus, firmele de transport rutier de mãrfuri românești care realizeazã transport rutier internațional au raportat, în medie, o scãdere de 60% a afacerilor.

În cazul transportului rutier național de persoane – linii regulate – numãrul de pasageri a scãzut cu 80%, iar pentru transportul de persoane ocazional și transportul rutier de persoane internațional scãderea este de 100%.

Finanțatorii, prin poziția de forțã adoptatã, riscã sã genereze o epidemie de insolvențe dupã trecerea pandemiei de COVID-19.

Din aceastã cauzã este necesarã intervenția statului, care din postura de arbitru sã defineascã reguli clare prin care sã fie protejați jucãtorii implicați în economie și sã dea o șansã realã tuturor în vederea reînceperii activitãții dupã pandemie.

Companiile de transport rutier care încã au resurse, le au pentru cã au fost serioase, și își doresc sã le utilizeze la repornirea activitãții. În domeniul transporturilor rutiere de mãrfuri, la repornirea activitãții, trebuie sã existe capital de lucru pentru 90 zile – în prima lunã se începe activitatea, la final de lunã se factureazã, dar încasãrile sunt uzual la peste 60 de zile, timp în care pentru fiecare autovehicul operat în Europa de Vest trebuie acoperite cheltuieli de peste 10.000 euro/lunã: 3.500-4.500 euro motorina, 2.600 euro cost cu forța de muncã, 2.500 euro taxe de drum, întreținere, reparații, asigurãri (RCA, CASCO, CMR), finantãri, cheltuieli administrative”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.