UNTRR: Șoferii de camioane sunt eroii zilelor noastre

Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicitã autoritãților române sã acorde o mai mare atenție nevoilor șoferilor profesioniști, deoarece „aceștia sunt eroii zilelor noastre și datoritã lor avem medicamente, echipamente și alimente”.

sursă foto: UNTRR

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

„Alãturi de medici, asistente, lucrãtorii comerciali din magazine, curieri și de toți ceilalți aflați în prima linie, șoferii sunt la datorie, eroii nevãzuți ai acestor zile, munca lor fiind indispensabilã pentru economie. Deși șoferii nu sunt oameni cu super-puteri (au și ei sentimentul de fricã, de nesiguranțã, de grijã fațã de familiile rãmase acasã; oare se îmbolnãvesc și ei?), aceștia continuã sã transporte materiale și produse necesare spitalelor, medicamente necesare pacienților și alimente pe drumurile Europei aflate în carantinã.

În acest sens, UNTRR solicitã Guvernului ca prevederile articolului 5, punctul 1, din Ordonanța militarã nr. 3 din data de 24.03.2020, prin care toate persoanele care intrã în România sunt izolate la domiciliu/carantinã, sã nu se aplice în cazul conducãtorilor autovehiculelor de transport marfã cu capacitatea maximã autorizatã mai mare de 2,4 tone care realizeazã transporturi internaționale, dacã aceștia nu prezintã simptome asociate noului coronavirus (COVID-19).

Totodatã, UNTRR solicitã Guvernului sã permitã șoferilor profesioniști români care dețin atestat profesional, card tahograf digital și contract de muncã la firmele de transport rutier românești sau strãine, sã se deplaseze cu avionul, microbuzul sau autoturismul personal cãtre camioanele aflate în Europa de Vest.

Reamintim cã potrivit comunicãrii Comisiei Europene 2020/C 96 I/01, statele membre trebuie sã ia mãsuri pentru a asigura libera circulație în UE a tuturor lucrãtorilor implicați în transportul internațional, din toate modurile de transport, precum conducãtorii auto, navigatorii, piloții, echipajele, inspectorii de vagoane, lucrãtorii de întreținere etc.

CE aratã cã ar trebui sã se renunțe la norme precum restricțiile de cãlãtorie și carantina obligatorie a lucrãtorilor din sectorul transporturilor care nu prezintã simptome, iar lucrãtorii nu ar trebui sã fie împiedicați sã treacã o frontierã internã pentru a-și îndeplini funcțiile în domeniul transporturilor: certificatele de competențã profesionalã recunoscute la nivel internațional ar trebui sã fie considerate suficiente pentru a demonstra cã un lucrãtor este activ în domeniul transportului internațional.

UNTRR solicitã Comisiei Europene și membrilor Parlamentului European sã intervinã pe lângã statele membre sã permitã circulația șoferilor, indiferent de mijlocul de transport ales.

Transporturile rutiere reprezintã un domeniu fundamental pentru economie și societate și permit creșterea economicã și crearea de locuri de muncã.

În aceste zile de cumpãnã, șoferii români sunt în prima linie a frontului fãcându-și datoria nu numai fațã de firmele de transport dar mai ales fațã de cetãțenii acestei țãri, iar pentru efortul lor România ar trebui sã le fie recunoscãtoare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.