UPDATE! Guvernul a redus la 6 luni termenele la achizițiile publice

UPDATE: Ordonanța Guvernului (OG) nr. 3/2021 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul achizițiilor publice a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 821, din 27 august. (Vezi document la finalul articolului)

Guvernul a simplificat, printr-o ordonanţă aprobată, în ședința din 25 august, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), procesul de achiziţie publică, inclusiv prin reducerea anumitor termene procedurale reglementate de Legea nr. 98/2016, Legea nr. 99/2016 şi Legea nr.100/2016.

Precizările ANAP:

Scopul modificărilor legislative este atribuirea mai rapidă a contractelor de achiziţii şi, implicit, îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene. În acelaşi timp, modificările operate sunt esenţiale şi din perspectiva alocării de care va beneficia România prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Astfel, a fost eliminată din sarcina operatorului economic declarat câştigător obligaţia de a prezenta certificate fiscale pentru toate sediile secundare/  punctele de lucru, aceasta fiind înlocuită cu o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că nu şi-a încălcat obligaţiile privind plata impozitelor sau cele privind contribuţiile la asigurările sociale, fără alte documente suplimentare. În practică, obţinerea certificatelor fiscale s-a dovedit a fi o povară administrativă excesivă, mai ales în cazul operatorilor economici cu sute sau chiar mii de sedii secundare.

Alte modificări legislative importante vizează reducerea duratei întregului proces de achiziţie publică, de la peste 2 ani (durata medie actuală) până la 6 luni, printr-o serie de măsuri, cum ar fi: diminuarea perioadei maxime de prelungire a termenului de întocmire a raportului procedurii sau a raportului intermediar (spre exemplu, în cazul licitaţiei deschise şi al licitaţiei restrânse perioada de prelungire se reduce de la 80 la 30 de zile), reducerea la jumătate a termenului de publicare a deciziei de anulare a procedurii şi, respectiv, eliminarea posibilităţii de prelungire a termenului stabilit pentru depunerea documentelor în susţinerea DUAE, în cazul procedurii simplificate.

O noutate o reprezintă introducerea posibilităţii pentru autoritatea contractantă sancţionată contravenţional să poată dispune măsuri împotriva persoanei responsabile, în cazul în care o instanţă judecătorească constată culpa gravă a respectivei persoane în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor ce îi revin.

Totodată, prin prezenta Ordonanţă au fost modificate prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac, fiind instituită obligaţia semnării contractului cu ofertantul declarat câştigător după pronunţarea deciziei CNSC/hotărârii judecătoreşti în primă instanţă. Decizia în primă instanţă este executorie şi nu se poate dispune suspendarea punerii în executare a acesteia. Această măsură vizează eficientizarea procesului de achiziţie publică şi asigurarea derulării investiţiilor în graficul estimat, permiţând semnarea contractului fără a mai aştepta o eventuală soluţionare în instanţă a plângerii/ recursului”, se arată în comunicat.

De asemenea, a fost clarificată situaţia în care deciziile CNSC sunt atacate cu plângere la instanţa de judecată, situaţie în care nu se mai pot depune probe noi faţă de cele care au fost depuse în cadrul contestaţiei iniţiale.

O altă prevedere se referă la limitarea reparaţiei prejudiciului încercat la valoarea cheltuielilor de elaborare a ofertei şi de participare la procedura de atribuire.

Nu în ultimul rând, modificările legislative operate vizează şi clarificarea unor aspecte procedurale ce ţin de derularea controlului ex-ante al procesului de achiziţie publică, reglementate la nivelul OUG nr. 98/2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.