Urmarile ninsorii in Bucuresti: 245 de tamponari, 25 de accidente, 4 morti si 21 de raniti

 

Prima ninsoare in Bucuresti a adus nu numai trafic rutier ingreunat, ci si 245 de tamponari produse de joi pana sambata inclusiv. Din pacate, au avut loc si intamplari nefericite: 21 de accidente grave, soldate cu 4 morti si 16 raniti.

De joi pana vineri s-au produs 86 de tamponari si 13 accidente, soldate cu 3 raniti grav si unul mai usor. Vineri a fost o zi neagra, cu 96 de tamponari si 8 accidente grave, in care 4 oameni au murit si alti 12 au suferit diverse leziuni. Sambata s-au produs alte 63 de tamponari, plus 4 accidente cu 5 raniti.

Accidentul de vineri a fost cu atat mai tragic, cu cat persoanele decedate erau pacienti aflati intr-o ambulanta a BGS, care ii transporta de la Spitalul Pantelimon, unde tocmai facusera dializa. Patru oameni au murit, iar alti 3 au fost raniti.

Accidentul s-a produs dupa ce un autoturism BMW, in care erau doua persoane, a luat gresit o curba, a intrat pe contrasens si s-a ciocnit cu ambulanta. Cele trei persoane ranite sunt soferul ambulantei si pasagerii din BMW. Dr. Bogdan Oprita, seful SMURD Bucuresti, a declarat ca soferul ambulantei a fost transportat la Spitalul de Urgenta Floreasca, iar ceilalti doi raniti au fost dusi la Spitalul de Urgenta “Sf. Pantelimon”.

Magda SEVERIN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.