ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

USER: București, capitala logisticii regionale

Data:

Bucureștiul a fost capitala logisticii regionale: Congresul SEEFF & FIATA REU Field Meeting 2026, organizat de USER, a reunit liderii industriei într-un apel ferm către guverne și instituțiile UE.

Potrivit unui comunicat transmis redacției, a fost un eveniment de anvergură europeană, organizat în perioada 18-20 mai, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, de Uniunea Societăților de Expediții din România (USER).

Mai mult decât o simplă conferință, Congresul Asociației Caselor de Expediții din Sud-Estul Europei (SEEFF) s-a reunit cu un eveniment al FIATA pentru regiunea Europei (FIATA REU Field Meeting).

Sub sloganul „Uniți pentru Progresul Regional în Logistică”, evenimentul a adus la aceeași masă liderii asociațiilor și companiilor de profil din 22 de țări din Europa și Asia, precum și conducerea la vârf a FIATA (International Federation of Freight Forwarders Associations).

Asociația Caselor de Expediții din Sud-Estul Europei (SEEFF) a fost înființată acum 30 de ani, pe o perioadă nelimitată, pentru a aborda problemele din sectorul transporturilor și adoptarea Acquis-ului Communautaire pentru toate țările din regiune.

Din 1996, SEEFF a implicat asociații ale expedițiilor de marfă din Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Georgia, Grecia, Ungaria, Italia, Moldova, Macedonia de Nord, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia și Ucraina (ordine alfabetică) și rămâne deschisă și altor țări din regiune.

Au participat autorități, instituții, organizații naționale și internaționale: Comisia Europeană – DG MOVE online; Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța; CLECAT; UIRR; IATA; ESPORG; TAPA EMEA; ETRIA; Pro Danube International; Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa; Universitatea Maritimă din Constanţa; Facultatea de Transporturi – Politehnica București; ROUBROKER etc..

Discuțiile au vizat crizele acute care destabilizează lanțurile de aprovizionare, tendințele actuale, reglementările UE și definirea unei strategii comune de reziliență.

Declarația Comună de la București: Un apel ferm către guverne și instituțiile UE

Evenimentul a culminat cu adoptarea în unanimitate a unei Declarații Comune (Joint Declaration) a asociațiilor caselor de expediții din SEEFF, adresată guvernelor din regiune, Comisiei Europene și organismelor internaționale.

Acestea au identificat mai multe provocări majore actuale:

  • Creșterea criminalității de mărfuri, a fraudelor organizate și a riscurilor de securitate cibernetică.
  • Incertitudini globale severe și perturbări constante pe lanțurile de aprovizionare.
  • Presiune legislativă crescută și necesitatea unei transformări verzi și digitale accelerate.
  • Nevoia critică de conectivitate intermodală și parcări securizate.

Prin această declarație, comunitatea logistică solicită imperativ:

  • Predictibilitate legislativă: O aplicare armonizată și orientată către business a reglementărilor vamale, digitale și de sustenabilitate, protejând în mod expres competitivitatea IMM-urilor.
  • Investiții masive în infrastructură: Finanțarea urgentă a coridoarelor strategice (rețeaua TEN-T, Regiunea Mării Negre, Coridorul Dunării și Coridorul Mijlociu), cu accent pe terminale intermodale, căi ferate, porturi și infrastructură critică de parcări securizate.
  • Combaterea criminalității și a fraudelor: Cooperare regională strânsă împotriva furturilor de mărfuri, a fraudelor și a atacurilor cibernetice, schimb eficient de informații între autorități și companii, precum și dezvoltarea unor standarde de securitate clare.
  • Digitalizare accelerată la granițe: Recunoașterea reciprocă a documentelor de transport electronice și a sistemelor vamale digitale, precum și facilitarea operațiunilor transfrontaliere sigure prin interoperabilitate tehnologică.
  • Tranziție verde realistă Stabilirea unor termene de implementare realiste pentru sustenabilitate, însoțite de suport financiar.
  • Sprijin pentru forța de muncă: Parteneriate între guverne și universități pentru combaterea deficitului critic de personal.
  • Soluționarea crizei sistemului de vize și EES: Revizuirea de urgentă a impactului negativ al sistemului Entry/Exit (EES) asupra șoferilor profesioniști non-UE și crearea unui cadru juridic special (convenție) pentru lucrătorii mobili din transporturi, pentru a elimina barierele administrative fără a afecta siguranța granițelor.

Ședința Consiliului SEEFF: Pierderi de sute de milioane de euro din cauza sistemului EES

În cadrul ședinței closed-door a Consiliului SEEFF, desfășurată în parteneriat cu FIATA, dezbaterile au pus accent de impactul devastator al Sistemului de Intrare/Ieșire (EES) al Uniunii Europene.

Reprezentantul Serbiei a raportat că doar sectorul de transport sârb înregistrează pierderi estimate la peste 200 de milioane de euro. Europarlamentarii și instituțiile UE au fost criticate că ignoră aceste pierderi reale în favoarea unor „amenințări de securitate imaginare”.

Reprezentantul Bosniei și Herțegovina a explicat anomalia tehnică a sistemului: înregistrarea șoferilor non-UE târziu în noapte este contorizată ca o zi întreagă de ședere. Acest lucru reduce practic dreptul legal de muncă de la 90 de zile la maximum 70 de zile în cadrul unui interval de 180 de zile.

Situația este agravată de un deficit cronic de șoferi la nivel european de 12%, în condițiile în care transportul rutier preia 80% din mărfurile de pe continent.

Turgut Erkeskin, Immediate Past President FIATA, a punctat absurditatea situației: „Mărfurile între UE și Turcia circulă liber, însă oamenii nu, ceea ce este complet ilogic.”

Ca reacție, s-a propus crearea unei convenții speciale pentru lucrătorii din transportul rutier, similară regimului de exceptare de la vize aplicat piloților și marinarilor.

„Din păcate, reprezentanții Comisiei Europene au refuzat invitația USER de a participa la congres, fapt ce confirmă caracterul profund politic și restrictiv al reglementărilor actuale, susținute de economiile din nucleul dur al UE”,conform comunicatului USER.

Ca pas concret, FIATA, prin departamentul juridic condus de Andrea Tang, s-a angajat să ducă problema direct în fața DG MOVE, prin intermediul grupului de lucru WG Road.

Standardele în educație și viitorul profesiei: USER, un model regional

O altă temă de importanță strategică a ședinței Consiliului SEEFF a fost dezvoltarea resurselor umane și uniformizarea competențelor prin programele de training FIATA Diploma. Președintele FIATA, Thomas Sim, a subliniat necesitatea respectării stricte a Standardelor Minime FIATA (FMS).

România și Bulgaria s-au remarcat drept lideri regionali în formarea profesională. Iuliana Badea (USER) a evidențiat succesul modelului românesc, unde numărul solicitanților pentru cursul FIATA Diploma in Freight Forwarding crește anual. De asemenea, asociația bulgară NSBS a raportat un sistem de instruire digitalizat de înaltă calitate, care pregătește peste 250 de studenți anual.

În contrast, țări precum Serbia și Macedonia de Nord nu oferă încă acest tip de certificare globală. În acest context, reprezentantul Republicii Moldova a solicitat oficial sprijinul FIATA și expertiza practică a USER pentru a implementa programul FIATA Diploma în țara vecină, stabilind premisele unei colaborări transfrontaliere de succes.

Concluzii și pași următori: O singură voce pentru un viitor rezilient

„Congresul de la București a demonstrat fără echivoc că Europa de Sud-Est refuză să rămână o simplă periferie pe harta logistică a continentului. Prin adoptarea Declarației Comune, asociațiile membre SEEFF și partenerii internaționali au trasat o linie de demarcație clară între birocrația rigidă și realitățile economice din teren, cerând ferm drepturi egale, predictibilitate și reguli comerciale guvernate de logică”, potrivit comunicatului.

Mesajul transmis de la București este unul de maximă solidaritate: stabilitatea economică a întregii Europe depinde direct de fluiditatea și securitatea coridoarelor noastre estice și sud-estice.

Din acest motiv, parteneriatul strategic continuu dintre SEEFF și FIATA (în special prin FIATA REU) rămâne singura platformă capabilă să impună interesele legitime ale operatorilor regionali direct pe agenda decizională de la Bruxelles. Comunitatea logistică nu mai solicită doar simple ajustări tehnice, ci o reformă de viziune din partea autorităților europene.

Pentru găzduirea și asumarea președinției viitoarei ediții a Congresului SEEFF, pe lista scurtă au rămas în cursă patru țări candidate de importanță geo-economică strategică: Bosnia și Herțegovina, Georgia, Republica Moldova și Macedonia de Nord.

Locația finală și calendarul exact al reuniunii vor fi stabilite în perioada următoare, însă direcția rămâne neschimbată: unitate, digitalizare accelerată și zero compromisuri în fața barierelor care fragilizează lanțurile globale de aprovizionare.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

MAN continuă să investească în Polonia

MAN Truck & Bus își continuă strategia de creștere...

Bugetul CNIR, aprobat. Investiții de peste un miliard de lei

Bugetul Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) pentru 2026...

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial Vest Expres, aprobat

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial al Bucureștiului DR1...

Absolvenții de școli profesionale – acces la stagii plătite la CE

Absolvenții de școli profesionale vor avea, în premieră, acces...

IVECO și PETRONAS Lubricants International reînnoiesc parteneriatul

IVECO și PETRONAS Lubricants International (PLI) și-au reînnoit parteneriatul...

Horváth: AI devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii

Inteligența artificială devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii,...

Sens giratoriu, finalizat pe DN2B la Făurei. Urmează și la lacul Sărat

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a...

Routemaster devine electric

Autobuzul Routemaster, de renume mondial, din Londra, a fost...